E sau nu Leo de la Strehaia tatăl copilului Cristinei? A făcut testul ADN chiar de ziua lui!

De: Cancan
Publicat: 14/02/2017 | 23:40

Pentru Leo de la Strehaia, stresul a fost cu atât mai mare, pentru că este şi ziua lui de naştere, de Sfântul Valentin şi, mai mult decât atât se gândea şi că i se va preleva sânge, interveţie pe care nu o suportă. Şi-a luat însă inima în dinţi a a fost de dimineaţă la o clinică de specialitate. „De ziua lui a stat sa faca test ADN”, a spus, cu năduf, Dana Criminala. Ca să aibă linişte, şi mama lui Leo l-a încurajat să facă asta. „L-am convins pe fiul meu, chiar azi de ziua lui sa faca test ADN. Sa se faca dreptate. L-am convins pe copilul meu sa mergem sa facem dreptate. Nu vreau minciuni, vreau dreptate”, spunea mama lui Leo de la Strehaia, Maria. „M-am trezit cu mama la 7 la poarta. Eu as vrea sa fac testul, dar mi-e frica sa dau sange. Nu am vrut sa-i dau apa la moara, ea vrea reclama si nu am vrut sa vin sa fac testul. Am ajuns de rasul lumii”, a spus Leo de la Strehaia. „Copilul seamana cu Leo. Ma bucur ca a acceptat sa faca testul, mai ales de ziua lui. Este cel mai frumos cadou pe care putea sa si-l faca”, a declarat Cristina, dansatoarea lui Leo de la Strehaia. Rezultatul testului ADN va fi disponibil în zece zile lucrătoare.