E prima dovadă, după moartea Mădălinei, că soţul ei are o relaţie nouă! L-am prins în fapt!
Femeia cu care Petru Mircea innopteaza nu este nimeni alta decat Catalina, blonda cu care vaduvul ar fi inceput o relatie dupa ce cantareata si-a incheiat socotelile cu viata.
Petru Mircea a fost filmat iesind din casa blondei, aflata tot in Otopeni, unde locuieste si el, dimineata la ora 7 si 45 de minute. A urcat grabit in masina parcata in fata portii, dar a mai zabovit cateva minute la volan, setandu-si GPS-ul. Avea sa mearga, pesemne, la o adresa necunoscuta, asa ca a stat putin ca sa o gaseasca pe aparat. Vaduvul mai fusese filmat in compania blondei, insa gasise de fiecare data cate o explicatie.
„Blonda asta misterioasa este o prietena de-a noastra de familie, de cand ne-am mutat in Otopeni. Magda a cunoscut-o! Datorita faptului ca este un om special, mi-am apropiat-o ca prietena de familie. Si in toata perioada asta neagra de cand s-a stins sotia mea, am doi oameni aproape de mine, Ciprian Antohi si Catalina.”, declara Petru Mircea in urma primelor speculatii.
In octombrie 2010, la doar trei luni de la moartea Madalinei, Petru Mircea a fost fotografiat in compania unei blonde care ar fi ramas peste noapte in vila acestuia din Otopeni. O chema Catalina, locuia in Otopeni si avea o fetita dintr-o casnicie anterioara. Iata ca, la 5 ani de atunci, drumurile celor doi s-au reintalnit.
„Deci, eu am spus-o si am s-o spun: indiferent cu cine a umblat, cu una, cu doua, cu trei, si cu care se decide sa ramana, dar el a fost de atunci, la o saptamana, stie toata lumea, la o saptamana el a intrat cu acea individa in casa. Nu va dati seama, ca nu s-a casatorit legitim, asta e altceva, dar el e ca si casatorit de atunci. Trebuie sa dea o data socoteala, cel putin daca nu ne-a dat-o noua, poate sa dea socoteala fata de copilul ala cand o creste mare, daca nu l-o tampi şi pe el.„, spunea mama Madalinei.
„Ea venea atunci la voi in casa? Da, sigur ca da! Deci, aceasta Catalina n-a dormit niciodata la tine… Bineinteles! Bineinteles ca nu!”, declara ferm Petru Mircea intr-o emisiune tv.
Dar se pare ca el a dormit la ea. Dupa plecarea lui Petru Mircea, la poarta blondei a parcat o femeie. Cinci minute mai tarziu, a iesit cu Catalina si amandoua au plecat spre Bucuresti cu o destinatie precisa: Biserica Zlatari, unde se afla moastele Sfantului Ciprian, loc pe care s-a scris ca il vizita si Madalina Manole, ca sa scape de vraji si blesteme.
La ora 10, cele doua femei ajung la biserica aflata in centrul Capitalei, unde este formata deja o coada considerabila. Blonda lui Petru Mircea este imbracata ca o rockerita autentica: geaca de piele, bocanci si geanta cu tinte, negru de sus pana jos. Presupusa iubita a lui Petru Mircea si prietena ei isi pun pe cap cate o basma si isi fac loc printre credinciosi sa intre in biserica. Mai ies de acolo 2 ore si jumatate mai tarziu.
Ametite, pesemne, dupa atatea ore de stat in miros de tamaie si lumanari, blonda lui Petru Mircea si amica ei se opresc sa-si cumpere niste produse de patiserie, pe care le devoreaza ca intre fete. Cele doua merg impreuna si la mall, unde raman pana seara.
La lasarea noptii, surpriza. Blonda lui Petru Mircea se intalneste cu fostul sot in fata casei. Femeia nici macar nu il saluta, ci se repede spre masina de unde coboara fata ei. Se pare ca programul de vizita al fostului sot s-a incheiat, iar Catalina isi pofteste fiica in casa, la fel, fara sa-si salute fostul sot.
Citeste si:
Petru Mircea rupe tacerea. “Va spun eu cine doarme in patul Madalinei”
Mihaela Baciu
This browser does not support the video element.