E oficial! Beyonce si Jay-Z se despart: „Nu mai poarta verighete, in caz ca nu ati observat”
Beyonce şi Jay-Z, care în prezent susţin o serie de concerte împreună, în cadrul turneului mondial „On The Run”, pregătesc în prezent o strategie pentru a se despărţi după ce vor susţine ultimele două spectacole din turneu, în septembrie, la Paris, conform unor surse citate de contactmusic.com.
„Nu mai poartă verighete, în caz că nu aţi observat. Cei doi încearcă să găsească o cale de a se despărţi fără să divorţeze”, a declarat o sursă pentru publicaţia The New York Post, citat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, acest turneu va fi şi ultimul turneu comun pentru Jay-Z, în vârstă de 44 de ani, şi pentru Beyonce, în vârstă de 32 de ani, după ce terapeuţii de cuplu nu au reuşit să îi ajute să îşi salveze căsnicia.
Recent, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Beyonce şi Jay-Z participă la şedinţe de terapie de cuplu pe internet, în timpul turneului lor mondial, pentru rezolvarea neînţelegerilor dintre cei doi şi consolidarea comunicării.
În urmă cu două luni, sora cântăreţei Beyonce, Solange Knowles, a fost filmată în timp ce l-a agresat pe Jay-Z într-un ascensor, la sfârşitul petrecerii organizate după gala Met Ball, la New York.
Cei doi cântăreţi au dat ulterior publicităţii o declaraţie comună în care au afirmat: „Toate familiile au probleme, iar noi nu suntem diferiţi. Ne iubim şi, mai presus de orice, suntem o familie. Am trecut peste acest incident şi sperăm că toată lumea va face acelaşi lucru”.
De asemenea, în presă au apărut informaţii conform cărora Jay-Z ar fi avut o aventură cu cântăreaţa R&B Mya şi că acesta ar fi susţinut-o financiar pe solista în vârstă de 34 de ani.
G.C.