Adolescenta refuză să se mai hrănească pentru că în continuare consideră că are câteva kilograme pe care vrea să le dea jos. În prezent, ea se află la un spital din Iaşi în stare gravă.
Frumuseţea vine cu mari sacrificii, dar această copilă din Iaşi, în vârstă de 14 ani, a dus la extrem noţiunea de greutate optimă. Adolescenta a ajuns să se înfometeze drastic pentru a coborî în greutate până la 37 de kilograme cât are în prezent.
Doctorii de la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi nu au avut niciun dubiu că tânăra suferă de anorexie severă, lupta lor fiind în prezent axată pe convingerea fetei în a se hrăni.
„Pacienta are un comportament ciudat. Suferă de anorexie mentală. Nu vrea sa mănânce, orice i-am spune. Când o întreb de ce nu se hrăneşte, spune că nu e adevărat şi ca ea mănâncă”, a declarat prof.dr. Marin Burlea, managerul unităţii medicale, pentru Ziarul de Iaşi.
Fata este deshidratată, are numeroase afecţiuni ale esofagului şi ale intestinului şi nu cooperează nici cu psihologul spitalului.
„Ea tot spune ca vrea sa se inscrie in modelul estetic pe care si l-a creat in propria minte. O astfel de gandire poate avea impact mult mai grav decat bolile nutritionale cu care a fost diagnosticata. In cazul in care nu se gaseste o solutie, se poate ajunge chiar la deces, in urma infometarii”, a mai declarat managerul Spitalului „Sfanta Maria”.