E mega-scandal la Kanal D! Ex-concurentele de la Puterea Dragostei au ajuns la cuțite, iar CANCAN.RO are toate detaliile. S-au pulverizat! + Ce legătură are fiul lui Nelson Mondialu’

Publicat: 13/05/2024 | 23:40

Scandal monstruos între dive! Berna și Bianca Comănici sunt la cuțite! Cândva bune prietene, cele două foste concurente de la ”Puterea Dragostei” se dueleză acum în jigniri online. Totul ar fi pornit, pare-se, de la… bărbați! Prezentatoarea de la Kanal D s-a comportat mai ceva decât la ușa cortului! CANCAN.RO are toate detaliile!

Mare dramă-n online, după ce Bianca Comănici și Berna și-au declarat război. S-o luăm cu începutul însă! În urmă cu 4-5 ani, Bianca susține că Berna ar fi ”atentat” la iubitul său. Deși nu a menționat exact despre cine este vorba și n-a dat numele bărbatului în cauză, sursele CANCAN.RO au aflat că Bianca se referă la nimeni altul decât Livian, fiul lui Nelson Mondialu. Mai pe scurt, marea prezentatoare de la Kanal D susține că Berna l-ar fi sunat pe Livian și ar fi încercat să i-l fure pe bărbatul, care, într-un final, oricum a lăsat-o cu ochii-n soare. Bianca susține că ar fi trecut totuși peste acest episod și ar fi iertat-o pe prietena sa, cu care ar fi păstrat legătura, chiar și după această abatere.

Acum vine bomba însă! Deși a pretins că a iertat-o, Bianca n-a uitat! La 3 ani distanță, bruneta s-a gândit să-i plătească Bernei cu aceeași monedă. Pesemne, Comănici ar fi ”copt” marea răzbunare 3 ani, iar când a avut ocazia, a ”lovit”. Imediat ce Berna și-a făcut și ea iubit, Bianca ar fi scos colții! Nu s-a limitat însă la a-l suna doar  pe iubitul Bernei, ci a vrut să ducă totul la alt nivel! Să fie o răzbunare de proporții! Să vă povestim!

Bianca Comănici, propuneri bizare pentru iubitul Bernei

Berna și Bianca, încă în relații bune la vremea respectivă, ar fi participat la un eveniment organizat de o firmă de produse cosmetice, în Brașov. Toate bune și frumoase până când Berna, Bianca și încă o amică a Biancăi ar fi fost luate cu mașina de la eveniment de iubitul Bernei.  Problema este că prezentatoarea de la Kanal D ar fi început să se dea la iubitul Bernei, chiar sub nasul acesteia! De față cu Berna, Bianca ar fi început să facă tot felul de joculețe cu partenerul acesteia. L-ar fi invitat chiar să alerge goi prin pădure. Știm, pare SF, însă Berna a dezvăluit că propunerile Biancăi ar fi fost de-a dreptul strigătoare la cer.

Ba mai mult, la un moment dat, Bianca l-ar fi întrebat, în limba rusă, pe iubitul Bernei dacă ar înșela-o pe aceasta, în speranța ca blondina nu va înțelege întrebarea indecentă! Din fericire, partenerul blondinei n-a căzut în plasa Biancăi, așa că i-a răspuns, în limba română, că nu, nu și-ar înșela aleasa inimii. Așa da bărbat! Iubitul Bernei a rezistat eroic în fața propunerilor uluitor de îndrăznețe!

Iubitul Bernei n-a căzut în plasă. (SURSA: INSTAGRAM.COM)

Când a auzit ce a putut întreba Bianca în limba rusă, Berna a luat foc, așa cum era și de așteptat! Chiar sub ochii ei?! Chiar așa pe față?! Așadar, blondina n-a mai așteptat nicio clipă-n plus și le-a dat jos din mașină pe Bianca și amica sa.

Drama nu se termină însă acum! Deși incidentul din Brașov a avut loc anul trecut, Berna abia acum l-a făcut public și, așa cum era de așteptat, nici Bianca nu s-a mai putut abține! Așa că după ce Berna a povestit cum Bianca flirta cu iubitul său chiar sub ochii ei, Bianca a răbufnit! Și ce mai răbufnire! Mai ales pentru o mare prezentatoare așa cum este ea! Bruneta a renunțat la bunele maniere, la statutul de mare vedeta și și-a dat drumul la gură! Ce-a urmat a fost mai ceva decât la ușa cortului!

(VEZI ȘI: BIANCA COMĂNICI, ÎN DOLIU! BRUNETA A FĂCUT ANUNȚUL TRIST ÎN MEDIUL ONLINE: „A FOST IUBIT DE ATÂTA LUME…”)

Marea prezentatoare de la Kanal D, ieșire nervoasă demnă de mahala

”Berna, tu cred că nu mai ai colaborări! Nu mai știai ce să scoți pe gură să-ți dea lumea follow! De unde până unde să scoți aberația asta, după un an și jumătate, că m-am dat eu la gagiul tău?! Tu când l-ai sunat pe fostul? M-am împăcat cu tine după ce l-ai sunat pe fostul meu! A ieșit el și a zis că l-ai sunat ca să ieși cu el! Crezi că mă duceam eu la gagiul tău? (…) Se vede de la o poștă că este o aberație! Cine dracu aleargă gol prin pădure?! Jesus!”, s-a exteriozat Bianca, în mediul online.

Bianca Comănici, vocabular ca la ușa cortului! (SURSA: INSTAGRAM.COM)

Însă declarațiile pline de venin ale brunetei nu s-au oprit aici, dimpotrivă! Bianca a continuat și cu jigniri mult mai grave!

”Greșeala mea a fost de la început. Trebuia să spun de ce nu mai vorbesc cu tine! Nu mai vorbesc cu tine, pentru că ești o crizată! Faci în ultimul hal! (…) Nu știu, bibilica aia a ta… Nu știu, ori ești schizofrenică, ori ai ADHD! Nu știu ce este în căpățâna aia a ta, dar creier își lipsește mult! Știi ce-ți mai lipsește? Demnitate și respect, pe astea nu le ai, îți zic eu, mai ales că ai băgat numle meu într-un context foarte urât și asta mă deranjează! Față de tot ceea ce a fost între noi! Chiar îți place să minți halul acesta și-ți place să te vezi că minți?!” , încheie Bianca șirul jignirilor fără perdea.

Ce va urma după jignirile aduse de Bianca, nu știm, însă rămânem cu ochii pe cele două foste prietene, căci tare curioși mai suntem să vedem până unde vor ajunge lucrurile!

(NU RATA: BIANCA COMĂNICI A ARĂTAT TESTUL POZITIV, ÎN DIRECT! „SUNT ÎNSĂRCINATĂ CU ȘTEFAN” CUM A REACȚIONAT BĂRBATUL?)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.