E jale printre elevii de la țară: ”Merg pe deal ca să am semnal!”

Publicat: 29/10/2020 | 07:35

Pandemia a scos în evidență multe carențe ale sistemului educațional. Școala online este departe de a fi îmbrățișată de elevii de la țară, care se confruntă cu reale probleme. În județul Vaslui exemplele ar cuge gârlă. Conform unui studiu al World Vision România, 40% din copiii din mediul rural nu au participat la scoala online în prima perioadă a pandemiei!

Care ar fi cauzele? Pe lângă imposibilitatea pentru familiile din mediul rural cu un venit mic de a asigura un dispozitiv pentru toți copiii, pentru elevii de la sate apare si provocarea unei conexiuni bune la Internet. „Semnalul e tare prost pe aici. La școala online am mai participat, dar nu intens, pentru că… semnalul. Dacă vreau să vorbesc la telefon, trebuie să mă duc mai în deal, pe aici prin spatele casei, după ce trec de pădure”, povesteste Georgiana, o elevă de 17 ani din județul Vaslui. (CITEȘTE ȘI: ȘCOALA ONLINE, ÎN PERICOL! POLIȚIA CAUTĂ CLANUL LEILOR, GRUPAREA CARE ÎNTRERUPE CURSURILE ELEVILOR CE ÎNVAȚĂ DE ACASĂ. E HALUCINANT CE MESAJE POSTEAZĂ INTRUȘII)

E jale printre elevii de la țară: ”Merg pe deal ca să am semnal!”

Nici Anamaria nu se descurcă mai bine. „Ca să pot face ore online, am stat mai mult pe la bunica, pe celălalt deal, unde am semnal mai bun la telefon. Cu învățatul m-am descurcat mai greu, în lipsa semnalului. Nu am putut să fiu prezentă tot timpul la ore. Sora mea are 9 ani, nu a făcut nicio oră online, doar lecțiile pe care le făcea cu mine sau cu mama”, se plânge eleva, scrie vremeanoua.ro. (NU RATA: ȘCOALĂ ONLINE PENTRU UNII DINTRE ELEVI! CARE SUNT COPIII CE AR TREBUI SĂ RĂMÂNĂ ACASĂ? EXPLICAȚIA MEDICULUI VIRGIL MUSTA)

Peste 61% din cele 87 de comune din 6 judete în care activează World Vision România (Iași, Vaslui, Dolj, Ialomița, Vâlcea și Cluj) au în componentă sate cu zone cu semnalul slab sau inexistent. Astfel, din cele 313 de sate în care World Vision România deruleazã proiecte și sprijină copii din medii vulnerabile, peste 31% au zone cu semnalul slab, foarte slab și/sau inexistent: în 99 de sate din 313, utilizatorii au probleme cu semnalul. Practic, în 1 din 3 sate în care se activează există zone cu semnal slab sau inexistent, lucru care îi afectează direct pe elevii care fac eforturi să-și continue studiile. „A fost foarte grea perioada aceasta de pandemie pentru mine. Cu învățatul în mod special. Foarte greu pentru că nu avem internet. Făceam temele noaptea. Eu nu am semnal aici, acasă. Uneori prind internet când stau afară, însă noaptea mai mult. Doar că deja e frig noaptea ca să mai pot sta afară. Când intru în casă, nu merge”, a spus și Cristina (16 ani), elevă din Vaslui în cadrul programului „Vreau în clasa a noua”.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult