Pe data de 1 mai 2023, mai bine de 70.000 de turiști vor lua cu asalt plajele, profitând de minivacanța acordată cu ocazia Zilei Muncii. Nu doar agenții economici vor fi buni de plată dacă nu respectă legea, ci și cei care vin în căutare de distracție. Astfel, pentru a nu primi amenzi cuprinse între 100 și 20.000 de lei, CANCAN.RO v-a pregătit lista completă a sancțiunilor de pe litoral, dar și recomandările autorităților.
Sezonul estival turistic pe litoralul Mării Negre începe, în fiecare an, pe data de 1 mai și se termină pe data de 30 septembrie. Dată fiind minivacanța acordată pentru majoritatea angajaților, din perioada 29 aprilie – 1 mai 2023, între 70.000 și 80.000 de turiști sunt așteptați în cele mai căutate stațiuni, printre care se numără: Mamaia, Costinești, Vama Veche și, de câțiva ani, Corbu și Tuzla, stațiuni devenite extrem de populare.
Persoanele care vin cu animale de companie pe litoral fără a le ține în zgardă sau ham și lesă riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 100 și 1.000 de lei.
Potrivit Legii 63 din 31 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 215 din 6 aprilie 2010, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 de lei la 1.000 de lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a ține animalele de companie în zgardă sau ham și lesă pe toată perioada prezenței pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic.
În cadrul aceleiași legi, este menționat: Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 10.000 de lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a strânge dejecțiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăța zona respectivă și de a le arunca la gunoi.
Conform articolului 8: Constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 10.000 lei și 20.000 lei săvârșirea de către persoane fizice sau juridice a următoarelor fapte: circulația sau staționarea autovehiculelor pe plajă, cu excepția celor care asigură intervenții operative și a utilajelor de întreținere a plajelor (punctul K).
Potrivit Legii nr. 27 din 15 ianuarie 2007, vor fi sancționate cu amendă de la 200 lei la 2.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice, pentru:a) abandonarea deşeurilor şi a ambalajelor pe spaţiile verzi, căile de comunicaţie, în locuri publice sau în alte locuri nepermise.
Pentru a vă petrece vacanța în siguranță, polițiștii constănțeni vă recomandă:
– Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate (la cumpărături, în piaţă, bazar), pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare;
– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
– Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor;
– Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele;
– Participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri;
– Conducătorii auto trebuie să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;
– Pietonii sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă, se arată într-un comunicat de presă emis de către IPJ Constanța.
(CITEȘTE ȘI: Prețuri ireale pentru minivacanța de 1 Mai. Cu cât se închiriază o cabană la munte, în 2023, pentru 5 persoane)
Sursă foto: Pixabay, Pexels