Mihai Mitoşeru şi Noemi şi-au unit destinele în urmă cu mai bine de un an, iar toată lumea aşteaptă acum momentul în care vor deveni părinţi.
„De când m-am căsătorit, mă simt ca la 18 ani. Fumez în baie, beau fără să mă vadă. Domnişoara nu vrea să fie însărcinată la cununia religioasă”, declara el.
Mihai Mitoşeru şi Noemi se înţeleg de minune, iar recent s-au bucurat împreună de o vacanţă în Madrid. Cei doi au postat câteva fotografii pe o reţea de socializare, în care se poate observa că tânăra a luat proporţii, ceea ce ar putea însemna că va deveni mămică.