E îndrăgostit lulea! Imaginile care-l dau de gol pe Cuza de la ”Noaptea Târziu”

Publicat: 21/07/2024 | 12:59

Se spune că vara este mai ușor să te îndrăgostești, și după ce vom analiza imaginile surprinse de CANCAN.RO în care apar Cuza de la Noaptea Târziu și iubita lui, vom fi cu toții de acord cu asta. Cei doi și-au făcut talentul la un club de pe litoral, apoi iubita a avut grijă de tânărul artist. Da, putem spune că prezentatorul de la Super-Neatza a tras lozul câștigător, iar după ce veți vedea imaginile, vă veți convinge singuri de asta. Așa că, nu ne mai rămâne decât să vă urăm: Spor la citit!

Cuza de la Noaptea Târziu a așteptat el cât a așteptat, dar …a meritat. Ne referim, desigur, la faptul că artistul nu a mai fost văzut în preajma vreunei domnișoare de la Ximena încoace( vezi aici). Dar să lăsăm trecutul în urmă și să ne concentrăm pe momentul prezent căci avem pe ce! Așadar, comediantul a fost zărit de CANCAN.RO în timp ce pleca de la Breeze, din Mamaia Nord, alături de noua sa iubită. De data aceasta Cupidon pare să fi tras bine săgeata, căci prezentatorul este îndrăgostit lulea, iar imaginile sunt grăitoare.

Cuza de la Noaptea târziu și-a tras iubită tinerică și atentă la nevoile lui

Cuza de la Noaptea Târziu și iubita în Mamaia Nord

(CITEȘTE ȘI: CUZA DE LA NOAPTEA TÂRZIU A ”COMIS-O”, IAR ACUM REGRETĂ: ”DĂDEAM O CĂRUȚĂ DE BANI!”)

CANCAN.RO i-a întâlnit pe Cuza și iubita lui după o seară de pomină la Breeze, Mamaia. Cei doi se îndreptau spre mașina tânărului, iar la un moment dat, el a tras-o pe iubită către el, căci o mașină trecea cu viteză. A și strigat-o „iubi”, semn că cei doi au deja porecle și feluri de a se alinta. Ce să mai, Cuza este îndrăgostit lulea de tânăra domnișioară. Dar și ea îl ajută la nevoie, iar noi avem dovada.

Iubita prezentatorului a purtat o rochie super mulată și crăpată până la fund

Îmbrăcat cu o cămașă roz, lungă, un maieu alb pe care le-a asortat cu o șapcă pe cap, o pereche de bermude oversized și converși în picioare, Cuza nu a putut trece neobservat. Iubita sa, cu atât mai puțin. Tânăra șatenă, pe care artistul o alintă „iubi” era îmbrăcată foarte sexy și a captat toate privirile celor din jur. Șatena a purtat o rochie neagră super mulată care îi scotea în evidență trupul. A ales să poate tocuri, însă ce ne-a atras atenția a fost crăpătura mare din spatele rochiei care mai că lăsa să se vadă tot.

Prezentatorul are încredere maximă în partenera lui

Cuza de la Noaptea Târziu și-a tras super-mașină, dar și un șofer pe măsură

(ACCESEAZĂ ȘI: MOTIVUL PENTRU CARE CUZA DE LA NOAPTEA TÂRZIU A PLECAT SINGUR ÎN VACANȚĂ: „OAMENII ÎMI PLÂNG DE MILĂ!”)

Se spune că tocurile au fost create pentru ca femeile să calce lumea în picioare elegant, iar în cazul iubitei lui Cuza, să calce ambreiajul. Spunem asta pentru că ea a fost cea care s-a urcat la volanul bijuteriei pe patru roți. Cuza este șofer responsabil, așa că, din cauza faptului că s-a distrat și a dat pe gât și ceva alcool în club, a decis să-și lase iubita să-i conducă bolidul de lux. Ei, asta da încredere în persoana iubită! Bine, batem monedă și pe faptul că Adrian a optat pentru un Porche 911 GTS cu 500 de cai putere de care este foarte mândru. Are și de ce, căci bolidul lui Cuza, care poate rula și cu 300 de kilometri pe oră, a fost comandat cu o configurație specială, iar prețul acestuia este de peste 160.000 de euro.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.