Simona Halep trece printr-o perioadă grea. Acuzațiile de dopaj i-a zdruncinat serios cariera, iar situația pare departe de a fi ajuns la final. Cu toate acestea, Cristin Tudor Popescu a dat verdictul și spune că sportiva nu are nicio șansă să scape basma curată. Susține că lucrurile nu au cum să se rezolve și, cu siguranță, sportiva o să fie sancționată.
Cristian Tudor Popescu s-a pronunțat în cazul Simonei Halep. Jurnalistul susține că Simona Halep nu are cum să scape fără sancțiune de acuzațiile de dopaj. Potrivit gazetarului, Agenția Antidoping este obligată să o sancționeze. Cazul ei pare unul dubios, având în vedere substanța ce a fost găsită în organismul campioanei. Astfel, CTP consideră că singura șansă a Simonei de a se întoarce pe teren este să își primească și ispășească pedeapsa cât mai repede.
„N-am telefon roșu, fir direct cu Simona să știu ce se întâmplă acolo. Vă pot spune doar atât: după ceea ce știu eu – și sunt informat – este imposibil ca Simona să scape fără o sancțiune. E greu să scape pentru că substanța aceea nu este o substanță obișnuită nici măcar printre substanțele de doping.
E un medicament, rar, dubios, în România nici nu se găsește, în Statele Unite este administrat numai în condiții foarte speciale, pentru bolnavii de rinichi care fac dializă. Deci, șansa ca acel medicament să fi ajuns întâmplător în sângele ei, adică să spui că a luat un supliment alimentar și era contaminat, e, practic, nulă. Există trei sancțiuni: nouă, doi, patru. Adică nouă luni, doi ani sau patru ani. Singura șansă, de fapt, este nouă luni, pentru că doi ani sau patru ani înseamnă sfârșitul”, a declarat Cristian Tudor Popescu.
(CITEȘTE ȘI: CRISTIAN TUDOR POPESCU A FOST CONCEDIAT DE LA DIGI 24. CUM A REACŢIONAT: „AR FI TREBUIT SĂ MĂ DESPART DE MULT DE EI”)
Simona Halep face toate eforturile pentru a scăpa cât mai repede de acuzațiile ce i se aduc și pentru a se întoarce pe teren. Recent, sportiva a obținut o audiere în regim de urgență în fața panelului de trei arbitri ai Sports Resolutions. Mai exact, tribunalul independent de la Londra desemnat de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis o să ancheteze cazul de dopaj.
„Avantajul este acela că, în mod evident, lucrurile se desfășoară cu celeritate, adică mult mai repede față de o procedură, să spunem așa, regulată. Practic, este de mare ajutor perioada de timp în care se soluționează cazul, respectiv.Pe orice sportiv audierea în regim de urgență ajută doar din perspectiva timpului pe care-l câștigă”, a declarat Cristian Jura, expert în Dreptul Sportului.
(VEZI ȘI: