Casa Groazei, așa cum a fost numită locuința în care a stat Gheorghe Dincă, ucigașul din Caracal, poate fi descrisă cu greu de către cei care au ajuns în interior. În curte sunt gropi adânci cimentate, iar în casă geamurile sunt zidite sau acoperite.
În spatele gardurilor înalte de 3 metri, așa acum a vrut criminalul să îi fie protejată casa de ochii curioșilor, procurorii au găsit geamuri zidite sau acoperite, haine aruncate peste tot, animale, bucăți de fier vechi, mizerie de nedescris.
Iar o mare întrebare este legată de gropile cimentate și ce s-ar putea ascunde în ele.
„Sunt gropi săpate și cimentate. Sunt cercetate pe rând. Se prelevează probe, pentru că zona poate fi contaminată, dintr-un pas greșit și lucrurile pot căpăta o altă turnură”, a declarat procurorul șef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu.
„Nu pot să vă descriu. Sunt copaci, sunt animale, sunt lucruri aruncate unele peste altele, sunt camioane de haine vechi, care trebuie luate la mână și analizate, sunt gropi, nu știu de ce săpate. A fost atelier auto aici. Sunt lucruri îngrămădite, obiecte care nu ar avea ce să caute acolo. Vă dau un exemplu: o bârnă de lemn suspendată pur și simplu. Sunt lucruri care trebuie analizate, cercetarea la fața locului trebuie făcută în condiții legale”, a completat Georgiana Hosu.
O persoană care îl cunoaște de zeci de ani pe Gheorghe Dincă spune că acesta și-a construit casa cu mâna lui.
„Era exact așa: Casa Groazei. Și o construise cu mâna lui… Chiar și cei doi-trei oameni care îl căutau, erau îngroziți de mizeria în care stătea”, a mai spus acea persoană.