Activitatea cinematografică a lui Cristian Iacob îl inscrie pe actor într-o listă a celor mai prolifici artiști români. Juratul de la „Te cunosc de undeva!” are apariții săptămânale pe sticlă, despre care vorbește într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO. Cristi Iacob dezvăluie că emoțiile sunt în continuare la loc de cinste înaintea fiecărei reprezentații pe scena de la teatru. Într-o altă notă, actorul face mărturisiri despre cel mai talentat artist care a fost supus jurizării sale în show-ul transformărilor de la Antena 1.
Parcă s-au vorbit Ozana Barabancea și colegul din emisiunea „Te cunosc de undeva!”, pentru că amândoi l-au încoronat pe Pepe drept cel mai dedicat concurent al tuturor timpurilor. Cristian Iacob îl descrie pe artist ca fiind „dement la cap”, evident, în sens pozitiv.
CANCAN.RO: Este aspru, de obicei, Cristi Iacob?
Cristian Iacob: Nu, Doamne păzește, sunt doar timid, dar nu știu ce să zic și din cauza asta uneori poate sunt brutal.
CANCAN.RO: E un mecanism de apărare?
Cristian Iacob: Asta e!
CANCAN.RO: Cum poate un actor de calibrul tău să fie timid sau să aibă anxietăți?
Cristian Iacob: Meseria asta se face numai cu hiperemotivitate, cu tupeu nu poți.
CANCAN.RO: Adică tu încă mai ai emoții în momentul în care intri pe scenă?
Cristian Iacob: Mă c#@* pe mine fizic.
CANCAN.RO: După atâția ani de experiență?
Cristian Iacob: Nu emoții, din contră, e invers, zici «bă, ce caut eu pe scenă, trebuie să le spun ceva oamenilor». E invers, pe bune, pe scena aia e ceva acolo, nu pot să spun, habar n-am, poate post-mortem o să mi se reveleze. 300 de oameni vin cu sufletele deschise și tu trebuie să le picuri ceva acolo, ce le picuri? Și trebuie să dai tot, e o chestie «bă, oare merit?».
( NU RATA: JURATUL „TE CUNOSC DE UNDEVA” A SPUS TOT. CARE ESTE SECRETUL UNEI CĂSNICII FERICITE? „DOI TÂMPIȚI CARE SE IUBESC” )
CANCAN.RO: Ai și sindromul impostorului la un moment dat?
Cristian Iacob: Mi se pare că uneori păcălesc pentru că nu dau chiar tot. Și atunci mă acuz uneori de șmecherie, de tehnicitate. Și aia e mortală în teatru, deși te bazezi, că într-o zi de pildă ești obosit, și atunci tehnica te scoate din rahat.
CANCAN.RO: Ce concurent de la „Te cunosc de undeva!” te-a impresionat cel mai tare?
Cristian Iacob: Pepe! Pentru că e de o seriozitate de-a dreptul dementă, e dement la cap, primește chestia aia, stă numai cu căștile în urechi. Plus că se dedică, a făcut un Motanul Dănilă dedicat copiilor lui. Are target, are scop, muncește ca apucatul. A făcut MC Hammer mai bine decât MC Hammer, de ce?
Pentru că ăla făcea playback în filmarea respectivă. Ăsta cânta și dansa în același timp, a fost nu greu, imposibil. Făcea niște lucruri imposibile, n-aș fi ajuns în viața mea la performanța asta. Nu ai cum să nu admiri talentul în dezvoltare, în acțiune.
( CITEȘTE ȘI: CRISTI IACOB, NOUL JURAT DE LA “TE CUNOSC DE UNDEVA!”, ESTE PASIONAT DE GĂTIT: “ÎMI PLACE SĂ FAC BORȘ DE PEȘTE ȘI SĂ INVENTEZ REȚETE” )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.