După ce a devenit lidera PNL, Alina Gorghiu, una dintre cele mai puternice femei din politica românească, a avut grijă să adune în jurul ei doar oameni de încredere. Printre aceştia se numără şi cel mai bogat senator, pe numele său Ben-Oni Ardelean, care i-a devenit un adevărat “aghiotant”, fiind constant la dispoziţia Alinei.
CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, i-a filmat pe cei doi în timp ce soseau la parada militară organizată de 1 decembrie, într-un autoturism Volkswagen. Interesant este că maşina respectivă este un model vechi, fiind ales probabil în devafoarea Audi-ului A6 aflat în garajul politicianului milionar pentru a nu atrage atenţia celor prezenţi la Arcul de Triumf pentru a admira parada fiindcă în această perioadă sunt în toi scandaluri legate de averile unor oameni importanţi din România.
Ardelean este însă mai mult decât un simplu senator de Timiş şi şofer pentru şefa PNL, având o declaraţie de avere de-a dreptul impresionantă, în care apar nu mai puţin de trei case, una în Timişoara şi două în Ghiroda, judeţul Timiş, precum şi… 14 terenuri! Conform aceleiaşi declaraţii de avere, valoarea totală impozabilă a celor trei locuinţe ajunge la aproximativ 760.000 de lei. Totuşi, acestea nu sunt singurele bunuri deţinute de Ben-Oni Ardelean, acesta câştigând sume frumoase anul trecut şi din vânzarea unor locuinţe şi a unui teren, primind în urma tranzacţiilor nu mai puţin de 182.000 de dolari! Cu toate acestea, senatorul şi mâna dreaptă a Alinei Gorghiu rămâne o prezenţă extrem de discretă, atât în public, cât şi în Senat, fiind printre cei care se “mândresc” cu cea mai redusă prezenţă la şedinţele aleşilor.
(Georgiana Laciu)