Dwayne ”The Rock” Johnson vrea să fie președintele Statelor Unite ale Americii
Celebrul actor Dwayne „The Rock” Johnson a recunoscut, recent, că nu exclude să candideze la postul de președinte al Statelor Unite ale Americii, în ciuda faptului că profilul său nu este chiar cel mai potrivit cu această funcție.
”Nu cred că Părinții Fondatori și-au imaginat vreodată ca un zdrahon de 2 metri, ras pe cap și plin de tatuaje, pe jumătate negru, pe jumătate samoan, care bea tequila, conduce camionete și are un rucsac în spate, să intre în clubul lor select.
Dar dacă se va întâmpla, voi fi onorat să fiu în slujba acestui popor”, a declarat Dwayne Johnson într-un interviu din presa americană.
Actorul în vârstă de 49 de ani este extrem de popular și a cochetat de multă vreme cu politica, la început alături de Partidul Republican, iar în 2020 sprijinindu-l pe actualul președinte democrat, Joe Biden.
”Eu recunosc că nu mă pricep prea mult la politică. Dar îmi pasă enorm de această țară. Îmi pasă enorm de orice cetățean care suferă.
Nu-mi fac iluzii, am calități de lider, dar asta nu înseamnă că aș fi un candidat ideal. Dar sunt cifre încurajatoare dacă aș candida în 2024 sau 2028”, a mai spus fostul campion de wrestling și unul din cei mai bine plătiți actori de la Hollywood.
Sursa foto: Facebook Dwayne ”The Rock” Johnson