Durere fără margini pentru Șerban Copoț! Ce s-a întâmplat cu mama prezentatorului de la iUmor: „O parte din drum a fost încheiată!”
Șerban Copoț trece prin momente extrem de sensibile, după ce a aflat că mama sa se confruntă cu o boală extrem de grea. Prezentatorul de la Antena 1 a dezvăluit că cea care l-a adus pe lume i-a ascuns starea sa de sănătate, pentru a nu-l împovăra.
Mereu vesel și zâmbitor la TV, Șerban Copoț le-a arătat fanilor săi o latură pe care, cel mai probabil, nici el nu ar fi vrut să o vadă. Într-o postare pe rețelele de socializare, prezentatorul de la iUmor a mărturisit că mama sa are cancer. Artistul și-a adunat cu greu cuvintele, știind că frații săi nu vor fi de acord cu decizia lui.
„Am aflat că mama are cancer, o boală pe care o ținea ascunsă de o perioadă destul de lungă de timp. Probabil că frații mei nu vor fi de acord cu faptul că am ales să împărtășesc asta cu voi, însă o fac pentru a vă încuraja să aveți grijă la cei din cercul apropiat.
Exista mai multe explicații pe care le-am căutat pentru motivul pentru care a dorit să ascundă acest lucru – nu a vrut să ne împovăreze pe noi cu veștile proaste sau groaza de doctori şi spitale în România… nu ştiu, poate amândouă la un loc, însă nu am dorit „să o cert” pentru că nu mai avea sens”, a mărtusit Șerban Copoț. (CITEȘTE ȘI: Şerban Copoţ, clipe de disperare după ce a făcut COVID: ”Cerșesc de la Doamne-Doamne milă și putere”)
Șerban Copoț: „A fost teribil de grea perioada asta pentru întreaga familie”
Prezentatorul de la iUmor a dezvăluit că starea de sănătate a mamei sale s-a îmbunătățit, după ce s-a operat. Șerban Copoț a trecut prin momente extrem de dificile, alături de familie, dar a redescoperit ce înseamnă iubirea, susținerea și prietenia, mai ales în clipele dificile. Ca urmare, a dorit să împărtășească acest mesaj cu fanii, pentru ca toată lumea să poată învăța o lecție.
„Până la urmă, spitalul a fost salvarea şi s-a dovedit că, oamenii valoroşi şi cu inimă mare sunt şi acolo unde îi era ei groază să ajungă. Cert este că a trecut prin operație, este bine acum şi vă mărturisesc cu mâna pe inimă că a fost teribil de grea perioada asta pentru întreaga familie.
În același timp, am redescoperit dragostea şi grija prietenilor care ne-au susținut toată această perioadă. O parte din drum a fost încheiată şi acum pornim pe drumul lung şi anevoios al tratamentului. Aveți grijă de cei dragi vouă şi încurajați-i să vă spună lucruri de genul ăsta. Multă sănătate!”, a adăugat prezentatorul TV. (CITEȘTE ȘI: De ce a dat „Hienă” cu piciorul șansei de a face istorie la TV. Șerban Copoț i-a „netezit” calea spre succes lui Smiley?)