Durere fără margini în Constanța. Dragoș, un tânăr de 33 de ani, a murit îngropat de viu. A lăsat în urmă 2 fetițe
Durere fără margini în localitatea Castelu din județul Constanța. Dragoș, un tânăr în vârstă de 33 de ani, și-a găsit sfârșitul, după ce a fost îngropat de viu. Alături de un alt muncitor, Dragoș lucra la sistemul de canalizare, moment în care un mal de pământ s-a surpat și s-a prăbușit peste cei doi. Tânărul era divorțat și a lăsat în urmă două fetițe.
În data de 29 iulie 2022 a avut loc o tragedie în localitatea Castelu din județul Constanța. O persoană se află în spital, în stare gravă, iar un tânăr și-a găsit sfârșitul, îngropat de viu, după ce un mal de pământ s-a surpat și s-a prăbușit peste cele două persoane.
”Misiune contracronometru de salvare a două persoane surprinse de un mal de pământ, în localitatea Castelu. La fața locului, în condiții extreme, pompierii salvatori intervin cu 1 autospeciala de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de descarcerare, 1 ambulanță SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă și 1 container multirisc.
Una dintre victime este acoperită în totalitate de pământ, însă cea de-a doua este conștientă și cooperantă. Echipajele de la fața locului țin permanent legatura cu acesta și îi administrează oxigen”, transmitea ISU Constanța ieri.
Dragoș a murit îngropat de viu, după ce un mal de pământ s-a prăbușit în zona în care lucra
Dragoș avea doar 33 de ani și lucra la un sistem de canalizare, alături de un alt muncitor, în localitatea Castelu. Într-o fracțiune de secundă, un mal de pământ s-a surpat și s-a prăbușit peste cei doi. Dragoș nu a mai putut fi salvat. După patru ore de săpături, trupul tânărului a fost scos la suprafață. În acest caz, ITM a deschis o anchetă, pentru a afla dacă muncitorii lucrau legal și în condiții de siguranță.
Dragoș era divorțat și își creștea singur cele două fetițe. Pe rețelele de socializare, rudele și persoanele apropiate au transmis mesaje de condoleanțe.
„Dumnezeu e nedrept când nu ne cheamă în ordinea în care ne-a trimis pe pământ. Nu înțeleg de ce ia la el tineri nevinovati. Ca profesor, durerea e și mai mare când înaintea ta pleacă un tânăr fost elev.
Dragoș mi-a fost elev, acum vreo 20 de ani, în prima clasă coordonată la Școala din N Bălcescu. Rar mi-a fost să văd un ghinionist mai mare. În scurta sa existență, a atras ca un magnet toate necazurile posibile. A rămas orfan de tată de copil. Apoi, și-a crescut singur fetițele (ca două păpuși) părăsite de mamă. Deși, uneori, problemele îl copleșeau, nu s-a plâns niciodată. În septembrie, urma să intrăm în biserică din comună, ca să-l “nășesc” într-un nou început de drum. Dumnezeu s-a opus. Intru acum în biserică ca să-l conduc pe ultimul drum. Nu mai am cuvinte, nu știu ce să mai zic.
A murit stupid, după un ultim ghinion: la muncă, un mal de pământ surpat s-a prăbușit peste el. Avea doar 33 de ani. Sper că a plecat spre cer într-o lume mai bună, pe o cale dreaptă. Pentru că, pe pământ, complicat i-a fost drumul. Mi-e tare teamă de momentul când fetele lui o să mă întrebe: “De ce, nașule?” Dumnezeu să te odihnescă în pace, finu Dragoș, să ajute fetele să meargă înainte! Dacă există “lumea cealaltă”, sigur, ne vom revedea, mai devreme sau mai târziu…”, a scris o persoană pe internet, arată observatornews.ro.
Citește și TRAGEDIE DUBLĂ ÎN VASLUI. DOI SOȚI AU FOST GĂSIȚI MORȚI, DUPĂ O CRIZĂ DE GELOZIE A BĂRBATULUI
Sursă foto: Facebook