Bogdan Mocanu a fost șocat să afle că o știre falsă circulă cu el pe internet. Într-un filmuleț postat pe aplicația TikTok s-a spus că fostul concurent de la Puterea Dragostei a murit într-un accident de mașină.
Bogdan Mocanu nu a făcut un scandal pe seama acestui subiect, ba chiar s-a amuzat copios spunând că „teoretic i-a murit moartea”.
De asemenea, el a răspuns filmulețului fals, printr-un alt filmuleț în care facea haz de necaz, prefacându-se mort și deschizând ochii o dată la câteva secunde, însă ulteorior l-a șters de pe contul lui.
”În mod normal aș fi supărat, teoretic, aș spune că mi-a murit moartea”, a declarat Bogdan Mocanu pe rețelele de socializare.
Într-adevăr, în urmă cu mai mult timp, artistul a fost protagonistul unui accident, care, din fericire, nu s-a soldat și cu victime. Atât el, cât și pasagerul au scăpat ca prin urechile acului, iar de bucurie a sărbătorit în club, cu alcool!
„A fost traumatizant, dar nu am realizat atunci pe loc. Celalalt pasager era atarnat peste mine si am crezut ca l-am omorat.
Nu puteam sa imi misc picioarele si am zis ca am paralizat. Primele cuvinte ale pasagerului au fost si la el ca nu isi poate misca picioarele. Am iesit pe geam. Eram intr-un sant urias. S-au oprit masini sa ne ajute. Pasagerului ii curgeau cioburi cu sange din cap. l-am dus la urgente pentru ca si-a fracturat gatul, iar eu am mers in club sa beau de fericire ca traiesc”, a povestit Bogdan Mocanu la un post de televiziune, în urmă cu ceva timp.
Vlăduța Lupău și familia ei au trăit un șoc imens, atunci când au aflat că pe platforma Tik Tok circulă o informație potrivit căreia artista ar fi murit. Aceasta a ținut să le spună urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare că este bine, iar informația că ar fi decedat este total falsă.
”Știam că pe Tik Tok lumea a atins nivelul maxim de prostie și răutate, și acolo orice prost cu orice prostie face vizualizări și adună inimioare. Cu siguranță cine a postat așa ceva a căutat faimă pe Tik Tok și, din păcate, am impresia că e un vreun copil. Și asta e grav. Și tot din păcate, generația se duce în această direcție, care se educă de pe TikTok, pentru că acolo petrece ore în șir. Acolo devine un om vedetă, acolo o piesă devine bună, acolo e hate-ul la el acasă. Jocurile și vizualizările nu sunt despre sănătate și despre faptul că cineva a murit. Îmi e scârbă”, este mesajul transmis de Vlăduța Lupău.