Devis Mangia, antrenorul CS U Craiova a declarat că parcursul din acest sezon este unul de campioni pentru olteni. Victoria din Banat nu l-a mulţumit însă pe deplin pe Mangia, tehnicianul italian afirmând că elevii săi ar fi trebuit să încheie conturile mai rapid cu bănăţenii.
„De când s-a întors în Liga I, e prima oară când Craiova a câştigat la Timişoara, ceea ce înseamnă că e un teren dificil. Aşa că trebuie să fim mulţumiţi de rezultat, dar, la cum s-a jucat, ar fi trebuit probabil să reuşim să închidem meciul mai repede. S-a întâmplat în multe meciuri să reuşim să marcăm, dar nu să şi închidem partidele. E unul dintre lucrurile pe care trebuie să le îmbunătăţim. Dar cu 26 de puncte în 13 etape, cu o medie de 2 puncte pe meci, o putem face mai uşor, putem lucra mai liniştiţi. Misiunea oltenilor a fost facilitată şi de faptul că timişorenii au evoluat mai mult de o repriză în inferioritate numerică. Ţigănaşu a primit direct cartonaşul roşu, după o intrare tare asupra lui Mitriţă, care nu a mai putut continua şi riscă să lipsească o perioadă îndelungată. A fost mai uşor, dar l-am pierdut pe Mitriţă, din cauza intrării. Nu ştim cât nu va putea juca Mitriţă, deci cartonaşul roşu a fost meritat”, a declarat Devis Mangia.
În urma victoriei de pe Dan Păltinişanu, echipa lui Devis Mangia a urcat pe locul 2 în Liga I.
Autor: Cristi P.