Cristian Pomohaci a ajuns, ieri, la Mitropolia Ardealului, unde s-a judecat apelul la excluderea sa din biserică. După ora 17, Pomohaci a părăsit sediul Consistoriului Mitropolitan cu o maşină care l-a ferit de ochii presei, preluându-l direct din curtea Arhiepiscopiei Sibiului.
După şapte ore de judecată, verdictul a fost amânat. Astfel, Cristian Pomohaci nu ştie încă dacă mai poate fi sau nu preot. Va afla acest lucru cel mai probabil vineri, dacă nu, peste 3 zile. Dacă reprezentanţii Consistoriului Mitropolitan îi vor da dreptate lui Cristian Pomohaci, acesta va putea rămâne preot, însă dacă decizia îi va fi nefavorabilă, rămâne în vigoare caterisirea, decisă la Alba Iulia, în iulie.
În funcţie de sentinţa pe care o va da Consistoriul Mitropolitan, Cristian Pomohaci poate face recurs, la Consistoriul Superior Bisericesc.
Angie Voicu