Costi Ioniță a reacționat după ce Delia a declarat că o susține pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale. Producătorul muzical este de cealaltă parte a baricadei. Totuși, a avut un mesaj important pentru toți românii
În urmă cu două zile, Delia a transmis un mesaj important în contextul alegerilor prezidențiale. Artista vorbit despre importanța feminismului și a susținut că femeile trebuie să lupte pentru drepturile lor. De asemenea, ea a dezvăluit că, în primul tur, a votat-o pe Elena Lasconi și la fel va proceda și în turul al doilea. În urma acestor declarații, Oana Zăvoranu a atacat-o dur, iar acum Costi Ioniță a avut și el ceva de spus.
Citește și: Ce spune Călin Georgescu despre apelurile telefonice: ”În curând, vom funcționa prin…”
Costi Ioniță s-a arătat un susținător al lui Călin Georgescu, motivând că a făcut această alegere pentru că rezonează cu ideea de patriotism. Astfel, un urmăritor l-a întrebat ce părere are despre faptul că Delia o susține pe Elena Lasconi.
Costi Ioniță a declarat că este normal ca artiștii să aibă păreri și le-a transmis fanilor lui să ne se lase dezbinați. De asemenea, producătorul muzical a explicat faptul că nu trebuie să ne blamăm unii pe alții pentru alegerile politice.
„Fraților, nu trebuie să fim dezbinați. Artiștii au tot felul de păreri și au voie să aibă păreri. Suntem artiști. Deliei îi place LGBT-ul, mie nu, mie îmi plac femeile direct, forță. Nu trebuie să o blamăm sau să ne blamăm între noi sau să ne certăm, chiar deloc.
Asta este. În asta constă democrația. Până la urmă majoritatea va reuși să câștige pentru că așa este democratic, nu? Atunci, fraților, celor cărora le place ideea de patriotism votează cu cine trebuie și celor cărora le place de ‘gay-ală’ să voteze cu cine trebuie.
Cam asta e, dar să nu aruncăm unii în alții. Lăsați, mă, dezbinările astea că până la urmă toți o să trăim pe același pământ, nu avem unde să plecăm în altă parte, așa că lăsați artiștii să gândească liber. Au dreptul la orice fel de opinie. Ideea este să nu impună cu forța. Din punctul meu de vedere, mergem patriotic. Forță, România!”, a spus Costi Ioniță pe TikTok.