Nicolae Guță a dat lovitura pe TikTok, în urmă cu aproximativ două săptămâni. A cântat în fața oamenilor care-l îndrăgesc, iar aceștia i-au oferit „cadouri” în timpul live-ului. Conturile i s-au umplut cu bani, însă sumele frumoase au adus cu ele și necazuri. Manelistul a fost ținta hackerilor, apoi a controalelor de la ANAF. Acum, se pare că artistul se confruntă cu o altă situație dificilă din care cu greu vede o scăpare: este amenințat! Solistul crede că are legătură tot cu banii cu care s-a ales din TikTok și din pricina cărora a stat în centrul atenției zile la rând!
Nicolae Guță a avut un succes răsunător, după un live de câteva ore pe TikTok. Manelistul a câștigat o mulțime de bani după ce le-a cântat oamenilor care-l îndrăgesc și a făcut o serie de dedicații muzicale. Ei bine, după ce i-au intrat în cont sume uriașe, mulți sunt cei care au pus „ochii” pe el. Asta pentru că solistul a fost și ținta hackerilor, dar și a controalelor ANAF (VEZI AICI DETALII).
Situațiile tensionate nu s-au încheiat. Asta pentru că manelistul este amenințat de o persoană necunoscută. După câteva episoade controversate de care s-a lovit până acum, interpretul de manele a răbufnit. A intrat live pe TikTok, unde a povestit întreaga lui pățanie. Le-a mărturisit tuturor că de mai bine de o săptămână se simte amenințat, de un bărbat influent, pe care l-a identificat în cele din urmă ca fiind un „oarecare Vulcan”. „Regele” susține că bărbatul misterios ar avea de gând să câștige de pe urma lui notorietate, dar și bani.
„E mai bine de o săptămână de când se ține de capul meu. Se ține de capul meu. Are rost să îi spun numele sau nu Un oarecare Vulcan, care s-a autoproclamat sau se crede el președinte. Acolo, în biografia lui, are președinte, are judecător, are procuror. Una peste alta, eu știu ce vor”, a spus acesta, într-un live pe TikTok.
Nicolae Guță susține că astfel de persoane, care amenință și aduc injurii pe internet, nu vor altceva decât faimă și bani. În opinia lui, în jurul bancnotelor s-ar învârti cele mai multe răutăți.
„Vor urmăritori cât mai mulți, vor să fie cunoscuți, vor să aibă, știu eu, vor să ajungă la bani, pentru că aici se învârt toate răutățile pe care le fac acești oameni. Băi, fraților, s-au pus oamenii pe mine, patru-cinci oameni și au început cu înjurături, înjurături din alea de nici nu pot să spun”, a mai spus manelistul.