După Denisa Manelista, o altă vedetă care interpretează acest gen de muzică are probleme de sănătatea, care au ”rupt-o” o bună perioadă de scenă. Beyonce de România, fosta amantă a lui Nicolae Guţă, a văzut moartea cu ochii, iar asta a făcut-o să se retragă de ceva timp de pe scenă.
Beyonce a avut o operaţie de implant de silicoane cu probleme, pentru că în urma intervenţiei s-a ales cu o infecţie, ţesutul s-a necrozat, pierzându-şi unul din mameloane. Aproape două luni, a fost extrem de speriată pentru că antibioticele nu reuşeau să învingă infecţia şi s-a temut că va rămâne fără sâni. Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat, dar ea a fost nevoită să ia o pauză din activitatea muzicală. Acum îi este cu atât mai greu să revină, deşi starea i s-a ameliorat, pentru că se ocupă de micuţa Anais. „Da, m-am lăsat de cântat. Am avut probleme de sănătate şi m-am ocupat mai mult de fetiţă. Mă simt puţin mai bine, să zicem. O să cânt aşa… dacă e o piesă pentru fată, dar aşa nu. Mi s-a închis rana, dar am dureri în continuare. Nu mi-am făcut şi pe a doua că nu am voie, după un an de la intervenţie. Suntem de cinci ore în parc”, spunea Beyonce pe reţeaua de socializare.