După ce Dee Dee a povestit că a fost abandonată în Thailanda şi a ajuns în scaunul cu rotile, Medana, cea mai cunoscută concurentă de la ”Insula Iubirii”, a confirmat declaraţiile. ”Crezi că ajungi în Paradis, dar…”
Bianca de la ”Insula iubirii” nu este singura concurentă care s-a plâns despre ce s-a întâmplat în timpul filmărilor reality-showului. Accidentul lui Dee Dee nu este nici el singurul care a lăsat urmări grave. Medana, fostă concurentă a sezonului 2, a atras şi ea atenţia despre ce se întâmplă în Thailanda, plângându-se despre ce se întâmplă acolo.
”Crezi că ajungi în Paradis, dar asta înseamnă impunerea de a vedea Iadul, de a face compromisuri, de a juca cartea altora, de a te face de râs, ca într-un final Paradisul să fie filmul imaginaţiei altora, iar pentru tine un drum marcat pentru totdeauna şi un adevăr pe care nu vei putea să îl spui niciodată”, se destăinuia Medana prietenilor ei la venirea de pe ”Insula iubirii”, însă mulţi au trecut cu vedere mesajul ei.
Cuvintele fostei concurente din sezonul 2 al emisiunii ”Insula iubirii” au revenit în atenţie după ce Bianca, concurentă în sezonul 3, a vorbit deschis despre ce s-a întâmplat acolo.
Medana a confirmat pentru CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, faptul că mesajul îi aparţine, precizând însă că vrea să lase în spate trecutul.
”Da, acel text îmi aparţine, însă nu aş vrea să intru în detalii despre ce a fost. A trecut mult timp deja de atunci”, a declarat Medana, concurentă în sezonul 2 al emisiunii ”Insula iubirii”, pentru CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România.
O prietenă de-ale Medanei ne-a povestit însă prin ce a trecut aceasta în Thailanda, dar şi după revenirea acasă: ”Nimeni nu te obligă să faci ceva, însă, oarecum, ajungi să faci tot ce ţi se spune, fiind manipulat şi constrâns de situaţie. Depinde foarte mult de fiecare şi de cât de puternic e, cât se lasă influenţat şi cum cedează în faţa producătorilor. Te fac să ajungi în depresie şi atunci te chinuie. Ei asta consideră test, ca atunci când ajungi în momentul cel mai greu să reacţionezi ok. Nimeni nu poate. Medana a ajus să înţeleagă, ca să zic aşa, că asta e treaba producătorilor, că asta e meseria lor şi că… aşa a fost să fie. Oamenii care vor merge mai departe în emisiune, vor trebui să fie puternici din punct de vedere psihic. E treaba lor şi o fac bine. Ei folosesc toate armele ca tu să treci prin toate stările şi sentimentele, iar în momentele cele mai grele să ştii cum să reacţionezi. Medana nu s-a cuplat cu nimeni, nu s-a sărutat cu nimeni, deci se poate. Contează să fii tare. Ea a trecut prin momente foarte grele acolo, a suferit enorm şi când a ajuns acasă, dându-şi seama că emisiunea a fost coşmarul vieţii ei. Dar toate i-au ajutat la final, pe toţi! Fiecare experienţă trăită acolo. Când s-au întors acasă, toţi, absolut toţi, au fost foarte dezamăgiţi, toţi au fost în depresie. Şi Medana a fost extrem de afectată, mai ales pentru că era însărcinată, deşi motive reale nu prea avea. A scris mesajul acela atunci când a văzut la TV un alt scenariu, care nu era adevărat. Fiind trei săptămâni în care eşti constrâns de anumite situaţii, suferind, fără un program de somn sau mâncat, mereu la filmări şi interogat, ajungi să cedezi psihic. Trăieşti acolo ca într-un film în care eşti actor. În momentul în care te întorci acasă, realizezi această experienţă, retrăieşti frica şi stresul, tensiunea de acolo. Medana şi Roby timp de trei săptămâni nu au putut dormi. Se culcau la 3:00 şi la 5:00 erau treziţi amândoi, aveau coşmaruri. Loredana, fosta iubită a lui Hamude, a avut cel mai mult de suferit. Ea a şi greşit şi a ieşit cel mai urât din emisiune. Ea a fost la psiholog, a făcut multe şedinţe, mai ales după ce a avut acel accident cu maşina. Nu se mai putea concentra la nimic, era pe altă planetă. Cu toate astea, fiecăruia li s-a spus că nu va fi uşor, că nu va fi vacanţă şi că o să fie greu. Problema e că toţi au luat-o în glumă. Au considerat că va fi ”luna de miere” sau ”burlăcia”, asta până când au ajuns acolo”.
Medana şi Robert şi-au conceput fiul pe ”Insula iubirii”
Robert şi Medana sunt foşti concurenţi la „Temptation Island – Insula Iubirii”. Aceştia şi-au demonstrat lor şi lumii întregi că atunci când există dragoste, tentaţia nu are nicio putere. Cei doi au conceput primul lor copil la sfârşitul emisiunii, în Thailanda, iar la scurt timp după revenirea în ţară s-au căsătorit.