În urmă cu aproximativ 2 luni, Alexandra Stan își asuma relația cu noul ei iubit, un milionar belgian care deține mai multe afaceri în imobiliare. Deși a susținut că – de data aceasta – își dorește discreție în ceea ce privește expunerea iubitului în spațiul public, se pare că și în aceste condiții ghinioanele se țin scai de ea. În cadrul unui interviu, artista a dat de înțeles că nu mai formează un cuplu cu Darcy Troch. Care este, de fapt, adevărul.
După mai multe eșecuri pe plan amoros, la începutul anului, Alexandra Stan dădea semne că este din nou îndrăgostită. CANCAN.RO a surprins-o pe artistă în ipostaze tandre cu Darcy Trouch, un milionar originar din Belgia. Potrivit informațiilor noastre, noul partener al artistei are mai multe afaceri în imobiliare în zonele Valencia și Alicante, Spania. În luna aprilie, artista a petrecut mai multe zile în Spania, acolo unde Darcy Troch vinde locuințe de lux, tot atunci, aceasta declara public faptul că este într-o relație de câteva luni.
Fără a da prea multe din casă, cântăreața s-a rezumat la a spune că își dorește ca actuala relație cu iubitul ei să o țină cât mai departe de ochii presei, însă nu departe și de ochii fanilor ei de pe social-media. În urmă cu doar câteva săptămâni, Alexandra Stan a publicat mai multe imagini romantice din vila milionarului din Costa Blanca, Spania.
”Da, sunt într-o relație de câteva luni, relație pe care îmi doresc să o țin cât mai departe de ochii presei. Momentan pot spun că mă bucur de vremea însorită din Costa Blanca, Spania”, spunea Alexandra Stan în urmă cu ceva timp.
La câteva luni distanță, în cadrul unui interviu, Alexandra Stan ar fi dat de înțeles că nu mai formează un cuplu cu Darcy Troch. Mai mult de atât, artista ar fi uitat complet faptul că și-a asumat noua relație de iubire și chiar a mărturisit că nu are de gând -în următoarea perioadă – să se concentreze prea mult pe viața sa sentimentală, prioritate având proiectele muzicale.
”Sunt foarte fericită. Sunt înconjurată de prieteni, familie și sunt foarte fericită. Care iubit? Nu am zis nimic, nu am postat nimic, am zis doar că sunt în Spania, nu am zis nimic. Deocamdată nu mă gândesc la asta, sunt focusată pe muncă, vreau să muncesc, să fac mai multe chestii. Sunt chiar foarte bine, avem multe proiecte, concerte, avem și filmări, lansez și un album la sfârșit de septembrie, primul album în limba română”, a spus artista.
În ceea ce privește planurile sale pentru această vară, Alexandra Stan a dezvăluit că urmează o perioadă aglomerată, cu o mulțime de concerte în țară, dar și în România, Cipru, Turcia și Albania. Deși călătorește des – o perioadă chiar a locuit în America – artista nu se gândește să părăsească definitiv țara sa natală.
”Vara asta avem o vară plină, avem concerte în Finlanda, Cipru, Turcia, undeva în Albania, avem și niște proiecte pe partea de imagine. Am stat la un moment dat în L.A, dar nu știu ce să zic, nicăieri nu e ca acasă, știi vorba aia. Te muți o perioadă, o lună, două, câteva săptămâni, dar apoi trebuie să te întorci acasă, pentru că de aici îți iei energia, eu sunt foarte conectată cu Constanța, dar păi cu România, e greu”, a mai spus Alexandra Stan.