Clejanii au petrecut pe cinste la nunta finei lor, Sonia Trifan, acolo unde au făcut spectacol şi pe scenă. Sonia şi alesul inimii ei, fotbalistul Andrei Neagoe de la CSM Râmnicu Vâlcea, şi-au spus DA în faţa ofiţerului stării civile, iar acum s-au căsătorit şi religios.
Cei doi proaspăt căsătoriţi vor avea şi o fetiţă. Asta dacă ar da crezare spuselor unui preot cu har: „Am ajuns la o biserică în Chitila, unde preotul de acolo, cred că are şi un har de a vedea în viitor, în momentul în care am ieşit din biserică, a venit şi i-a spus prietenei mele că la anul pe vremea asta, voi avea o fetiţă”.
Naşii de la Clejani au fost la fel de binedispuşi ca de obicei, glumind pe seama celor patru rochii schimbate de Viorica în doar câteva ore: „Am patru rochii, dintre care trei sunt făcute chiar de Sonia. Să vedem, dacă tot am mai slăbit, dimineaţa ne prinde în costum de baie, că avem piscină!”, a declarat Viorica, în timp ce soţul ei a adăugat: „E la fel de suplă ca un… delfin! Eh, glumesc, dar e foarte frumoasă!”.