De câte ori a avut ocazia, Madonna şi-a exprimat antipatia faţă de preşedintele Trump, care spunea:„Mi se face ruşine că sunt cetăţean american, ruşine că sunt fiinţă umană”. A avut un discurs destul de dur la Marşul Femeilor, folosind de 4 ori cuvântul acela cu „f”, ceea ce i-a obligat pe producătorii transmisiunii, televizată în direct, să-şi ceară scuze faţă de telespectatori.
Artista nu s-a sfiit nici să spună că, la un moment dat, i-a trecut prin minte să arunce în aer Casa Albă, dar că „asta nu ar fi rezolvat nimic”. Ea a vorbit despre lupta pentru dreptul de a fi liberi, de a fi egali, conchizând cu amărăciune că „binele nu a învins la aceste alegeri, dar va învinge la final”.
Fiind acuzată de instigare, ea a comentat: „Nu sunt o persoană violentă, nu promovez violenţa, şi e important ca oamenii să-mi audă şi să-mi înţeleagă speech-ul în întregime, şi nu trunchiat – cu fraze scoase din context. Speech-ul meu a început cu >”.
Pe de altă parte, preşedintele Trump, care a urmărit speech-ul artistei, a declarat că „ceea ce a spus este o ruşine pentru ţara noastră”. Vădit deranjat de cuvintele divei şi mai ales de povestea cu aruncarea în aer a Casei Albe, Trump a replicat, într-o emisiune, la Fox News: „Sincer, e dezgustătoare. Cred îşi va face rău singură într-un mod foarte neplăcut. Şi cred că va face rău întregii cauze”.