Sezonul acesta al emisiunii Survivor România scoate ce e mai urât din concurenți. Indiferent că se află de aceeași parte a taberei sau nu, acuzațiile sunt la ordinea zilei. De data aceasta, cea care a intrat în gura lui Zanni este Roxana Nemeș, care nu ar avea ce să caute în competiție, după declarațiile artistului.
Nu de puține ori, fetele au acuzat băieții că sunt misogini și nu se comportă deloc frumos cu ele. Nu le sunt luate părerile în seamă și sunt tratate fără pic de respect. Fără nicio intenție de a infirma declarațiile fetelor, băieții din cele două tabere par că pun paie pe foc tot timpul.
Zanni este unul dintre concurenții care atunci când are ceva de zis nu se ferește de nimeni și nimic. Și mai mult decât atât, o face fără perdea. Și, iată cum, se iscă încă un conflict între fete și băieți.
Conflictul dintre cei doi coechipieri a pornit de la recompensa pe care urmau să o primească după proba. Roxana și-ar fi dorit drept recompensă un șampon, iar Zanni ar fi vrut mâncare, pentru că i-ar fi ajutat să supraviețuiască mult mai bine în Republica Dominicană. De aici nu a mai fost decât un pas până la un întreg scandal.
„Am întrebat-o pe Nemeș, mai mult din curiozitate, ce ar vrea să câștigăm la probă. Mi-a zis că șampon. I-am zis că mâncare, asta ar trebui, îmi zice: șampon, că uite cum am părul. Încearcă să te uiți și la cei din jurul tău, că uite ce păr murdar am. De asta ne ciondănim cu ele. Aici suntem la Survivor, trebuie să fim bărbați cu toții.
Dacă vrei șampon mergi la București. Aici să rămână ăia mai puțin sensibili. Că nu avem nevoie de ei aici”, a povestit Faimosul Zanni de la Survivor România 2021, după discuția în contradictoriu pe care a avut-o cu Roxana Nemes, colega lui de echipă.