După ce au bătut Angola, tricolorele au pus gând rău Franţei la Mondialul de handbal din Germania!

De: Cancan
Publicat: 08/12/2017 | 08:00

Jucătoarele pregătite de Martin Ambros vor avea însă o misiune grea având în vedere că vor avea în faţă una din favoritele la medalii lucru recunsocut şi de către selecţioner.

„Este un moment şi un meci contra unei favorite la medalii. Trebuie să ne concentrăm, nimic altceva. Repet, nu trebuie să ne uităm în altă parte în afară de noi. Vom juca împotriva Franţei. Este un moment şi un meci contra unei favorite la medalii”, a declarat Martin Ambros la Telekom Sport.

Vestea bună pentru elevele lui Ambros Martin este fapptul că tot ieri,  Spania şi Franţa au încheiat la egalitate, scor 25-25, rezultat care le asigură tricolorelor  calificarea de pe primul loc din indiferent de rezultatul meciului cu Franţa, din această seară, miza în acest meci fiind pentru adversare. În aceste condiţii, România va întâlni în optimi ocupanta locului 4 din Grupa B, aceasta alegându-se dintre Ungaria şi Cehia.

Partida din această seară, ultima din Grupa A dintre România şi Franţa va avea loc de la ora 19:00 şi va fi transmisă în direct de Telekom Sport.

                 

Iată rezultatele tricolorelor la Mondialul din Germania:

România-  Paraguay 29-17

Slovenia- România 28-31

România- Spania 19-17

România- Angola 27-23

Franţa- România (astăzi, ora 19:00)

                            

Cristi P.