Într-un interviu pentru „Good Morning Britain”, Cristiano Ronaldo a făcut unele dezvăluiri, între care și faptul că era atât de sărac încât, la 12 ani, mergea la McDonald’s și cerșea resturi de hamburger. Tot Ronaldo era cel care plângea în emisiunea, când i s-au prezentat imagini cu tatăl său care dăduse în patima băuturii.
Avea 12 ani când a plecat din Madeira, unde s-a născut, la Lisabona, pentru a juca fotbal la juniorii lui Sporting. Era atât de sărac încât, alături de colegii lui, obişnuia să meargă la McDonald’s, unde le cerea angajaţilor să-i dea resturile de hamburgeri.
„Aveam 12 ani şi nu aveam bani deloc. A fost dificil să nu am familia lângă mine. Îmi aduc aminte că era un McDonald’s în apropiere, unde ceream mereu resturile de hamburgeri, iar o doamnă pe nume Edna şi alte două fete ne dădeau câteva”, a spus Ronaldo.
Portughezul a continuat şi a transmis un mesaj celor trei femei care l-au ajutat pe vremea când încă nu era superstarul care este astăzi.
„Sper că interviul acesta mă ajută să le găsesc. Vreau să le invit la cină în Torino şi Lisabona şi să mă revanşez pentru ce au făcut pentru mine. Nu am uitat niciodată”, a spus fotbalistul.
Portughezul a mai povestit şi în alte rânduri că a avut o copilărie foarte grea. Ronaldo s-a născut pe o insulă din Madeira, într-o familie foarte modestă.
La doar 12 ani, acesta s-a mutat singur la Lisabona, pentru a evolua la juniorii lui Sporting. 22 de ani mai târziu, Ronaldo are o avere estimată la aproximativ 400 de milioane de euro.
Cristiano Ronaldo a suferit că tatăl său nu l-a văzut câştigând premiile din carieră
În cadrul aceluiaşi interviu, Ronaldo a izbucnit în lacrimi în momentul în care i-au fost arătate imagini cu tatăl său, pe care nu le mai văzuse niciodată.
„Tatăl meu era alcoolic. Nu a fost tatăl visurilor mele. Mi-am dorit, desigur, dar niciodată nu am avut o conversaţie bună”, spunea cvintuplul câştigător al Balonului de Aur.
„Nu am văzut acest videoclip înainte … Niciodată. Am nevoie de aceste imagini pentru ale arăta familiei mele”, a putut spune, extrem de emoţionat, Ronaldo, potrivit digisport.
„Nu l-am cunoscut 100/% pe tatăl meu. Era alcoolic. Eu nu am avut niciodată o conversaţie normală cu el. A fost dificil. El n-a văzut niciodată ce am devenit. Nu m-a văzut niciodată când mi-am primit premiile”, a mai spus Ronaldo în emisiune, citat de Marca.