Dupa canicula, a inceput „sezonul” furtunilor

De: Cancan
Publicat: 26/08/2008 | 00:00

EFECTE. In cateva judete din tara, vantul a fost atat de puternic incat a pus la pamant mai multi copaci Bilant. In urma ploilor torentiale si a rafalelor de vant puternice, cateva localitati din estul si nord-estul tarii au ramas fara curent electric, iar mai multe drumuri au fost blocate Alexandra Ariciu Furtunile si ploile torentiale din noaptea de duminica au provocat adevarate ravagii in mai multe localitati din estul si nord-estul tarii. In judetul Harghita, 24 de localitati au ramas fara curent electric, dupa ce firele de inalta tensiune au fost rupte de rafalele de vant care au depasit 70km/h. De asemenea, traficul pe drumul national 13 B a fost blocat temporar dupa ce mai multi brazi doborati de furtuna au cazut pe sosea. In localitatea mureseana Reghin, un copac smuls din radacina de vijelie a rupt o conducta de gaz. In consecinta, mai multe case au fost afectate de crengile rupte ale pomilor, iar doi stalpi de inalta tensiune au fost culcati la pamant. Locuitorii din Reghin au ramas toata noaptea fara curent. In Sibiu, un plop a fost smuls din radacini si s-a prabusit peste un stalp de curent electric. Astfel, patru strazi dintr-un cartier marginas al orasului au ramas in intuneric. Meteorologii spun ca astazi vremea o sa fie predominant frumoasa si doar dupa-amiaza vor vor fi averse si descarcari electrice. Temperaturile maxime vor ajunge la 32 de grade. La Bucuresti, vremea va fi frumoasa si cerul variabil. Vantul va sufla slab pana la moderat, iar temperaturile maxime vor fi de 31 de grade.

L-au luat apele si nu l-au mai scos la suprafata

Cinci scafandri din cadrul serviciilor pentru situatii de urgenta din judetele Mures si Bihor au fost, ieri, la Suceava, pentru a cauta un adolescent de 15 ani, inecat in urma cu o luna, in timpul inundatiilor. Desi a facut zeci de scufundari pe fundul raului Suceava, echipa de interventie nu a reusit sa gaseasca nimic. Tanarul, numit Gheorghe Acsinte, s-a inecat pe 25 iulie, iar de atunci cadavrul sau nu a mai iesit la suprafata. (C.S.V.)

A murit lovit de fulger

O furtuna izbucnita din senin duminica noaptea a curmat viata unui copil de 15 ani din comuna Rucar-Arges. Valentin era la cules de afine cu tatal lui si cu alti doi vecini pe unul dintre cele mai abrupte versante de pe Berevoiu Mic cand cerul a inceput sa fie brazdat de fulgere si tunete. Unul dintre acestea l-a atins pe copil, iar acesta a murit pe loc. Un vecin al lui Valentin a fost atins si el de trasnet, insa a scapat cu viata. (I.Z.)

Case distruse de trasnete

Mai multe gospodarii din localitati diferite ale judetului Suceava au fost cuprinse de flacari, duminica, intr-un interval de numai cateva ore, din cauza trasnetelor. Cel mai mare incendiu s-a inregistrat in comuna Stroiesti, acolo unde au fost distruse in totalitate o casa, un grajd si anexele gospodaresti. Case arse de fulgere sunt si la Gura Humorului, Poieni Solca, Valea Moldovei si Boroaia. Pagubele totale se ridica la aproximativ 100.000 de lei. (C.S.V.)