Surse din poliţie au dezvăluit că Smiley este vinovat pentru producerea accidentului.
În urma impactului, maşinile au fost avariate, însă n-au fost răniţi. Cântăreţul a primit amendă şi puncte de penalizare.
„Smiley se deplasa singur cu un automobil Audi Q3 dinspre Brăneşti spre Bucureşti, iar accidentul a avut loc pe DN3, la kilometrul 8, în dreptul localităţii Cernica. Artistul nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de dubiţa care se deplasa în faţă şi, într-un moment de neatenţie, când dubiţa a frânat brusc, a tamponat vehiculul şi apoi a ricoşat într-un copac aflat pe marginea drumului. Smiley purta centura de siguranţă, iar maşina lui are cauciucuri de iarnă. Nu i s-a făcut test antidrog sau de alcoolemie, pentru că starea şoferului nu impunea. El este considerat vinovat pentru tamponare. Ca urmare, a primit patru puncte de amendă (echivalentul a 280 de lei – n.r.) şi trei puncte de penalizare”, au declarat surse din poliţie, pentru „ring”.
Smiley a fost implicat într-un accident rutier în zona lacului Cernica. El n-a reuşit să frâneze la timp şi s-a ciocnit violent de maşina din faţă.
Viorela Precupaş