După 25 de ani în Pro TV, Elena Lasconi și-a dat demisia pentru a intra în politică! Jurnalista candidează la Primăria din Câmpulung Muscel
Elena Lasconi, celebra jurnalistă a trustului Media Pro renunță oficial la televiziune. După 25 de ani de presă, Elena a decis să intre în politică. Jurnalista de la Pro TV va candida la Primăria orașului său de suflet, Câmpulung Muscel.
Cu câteva luni în urmă, Elena Lasconi a declarat în presă că renunță la televiziune. Ieri și-a depus oficial demisia la Pro TV, iar de astăzi este liberă să se axeze pe politică.
„Demisia a intrat în vigoare de azi. Ieri a fost, practic, ultima zi, ieri mi-am depus demisia”, a declarat Elena Lasconi pentru Paginademedia.ro.
Jurnalista a postat ieri pe contul său de socializare un mesaj emoționant legat de despărțirea de Pro TV, dar și un clip de câteva minute cu momente din 25 de ani de meserie.
„Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă sentimente contradictorii. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm”, a scris Elena Lasconi.
Într-un interviu acordat editorului de la Paginademedia.ro, Petrișor Obae, jurnalista a explicat de ce a ales acest drum – candidatura la Primăria municipiului Câmpulung Muscel.
”Niciodată în viața mea nu m-am gândit că o să intru în politică sau că o să fac altceva, pentru că mie îmi place jurnalismul foarte mult. Pe mine m-a mânat în luptă furia și frustrarea. M-am săturat să mă duc doar pe la proteste, când se întâmplă ceva grav sau important în țara asta. Și m-am săturat să stau pe canapea, să mă uit la televizor și să mă plâng de cine ne conduce. Și atunci am zis: cred că sunt puțin ipocrită! Am hotărât să ies din bula mea, cu prietenii mei, din zona de confort și am zis să fac ceva concret. ”, a spus Elena Lasconi.
Deși este originară din Hațeg, legătura cu Câmpulung Muscel vine de la faptul că în urmă cu 14 ani aceasta și-a cumpărat o casă acolo.
”Am ales Câmpulung Muscel pentru că vibrez foarte mult cu locul acela și oamenii locului. De 14 ani am o casă în Câmpulung Muscel, care este mai mult decât o casă, nu știu, eu acolo mă văd că o să îmbătrânesc, acolo văd că o să-mi duc viața. ”, a continuat să povestească Elena Lasconi.
De asemenea, Elena Lasconi a ținut să precizeze că nu-și dorește să fie primar doar pentru a avea o funcție, ci este gata să facă lucruri mărețe pentru orașul său de suflet.
”Dorința mea este să fac treabă acolo, eu nu-mi doresc să fiu primar doar pentru fotoliul de primar!”, a spus Elena Lasconi.