Elena Cârstea are 56 de ani și un motiv de mare bucurie. A devenit cetățean al Statelor Unite ale Americii. Nu a fost vorba despre un demers facil, ea primind aprobările după 13 ani de așteptare. Elena Cârstea nu cântă în SUA, ci este… agent imobiliar.
Elena și-a anunțat prietenii virtuali și a postat și fotografii realizate în sediul Biroului de Emigrări.
”Azi am devenit cetăţean al Statelor Unite”, a scris artista pe Facebook. Procedura nu a fost deloc simplă, deşi artista este căsătorită cu un american. Ea a obţinut cetăţenia după aproape 13 ani, timp în care un avocat s-a ocupat de actele interpretei.
”Mulţumesc Matthew Cruz (avocatul meu) pentru tonele de documente pe care le-ai făcut pentru mine în toţi aceşti ani”, a mai adăugat ea, pe reţelele sociale. Interpreta este stabilită peste Ocean din 2006. Ea s-a mărtitat, atunci, cu americanul Glenn Muttard. La scurt timp după oficializarea relaţiei, cântăreaţa şi-a luat cu ea şi fetele adoptive, Sanda (21 ani) şi Adriana (19 ani).
Întâlnirea dintre Elena Cârstea și soțul ei a fost una absolut întâmplătoare. Însă relația, după cum spune ea, funcționează perfect.
„Eu şi Glenn ne-am cunoscut pe Internet, pe drum, pe traiectorie. Cu totul întâmplător. Şi, mai întâi, am vorbit mult online amândoi. Am vorbit o grămadă, dar el m-a invitat să merg acolo şi am zis: «Ok, hai că vin!», iar la al doilea drum pe care l-am făcut, el nu m-a mai lăsat să plec. A zis să rămân acolo. Şi m-a cerut de nevastă după o săptămână. Vorbesc serios! Iar eu am zis «Da», pentru că zâmbea foarte drăguţ. M-am îndrăgostit de gropiţele lui. E scump, e un om foarte-foarte în banca lui. Soţul meu e un om foarte drăguţ”, şi-a amintit binecunoscuta cântăreaţă, într-un emoţionant interviu pentru Revista Tango.
Elena a mai spus și că, de-a lungul timpului, amândoi au învățat să se menajeze unul pe celălalt.
„Am învăţat să ne menajăm unul pe celălalt. Dacă eu nu am chef să spăl vasele, spală el. Dacă el nu are chef, fac eu. Deci ne menajăm tot timpul unul pe celălalt. Glenn îmi aduce flori tot timpul, face nişte chestii foarte drăguţe. Nu e un tip bogat, tocmai de aceea apreciez şi mai mult gesturile lui. Îmi aduce flori aproape în fiecare săptămână, mă mai scoate în oraş. Mai vine de la serviciu şi spune: «Hai, acum mergem la masă» sau mai ştiu eu te miri pe unde. Şi le iubeşte pe fete. Pentru mine asta e cel mai important”.