Doliu în lumea muzicii populare! Interpretul de muzică populară, taragotistul Dumitru Fărcaş, a murit în noaptea de luni spre marți (7 august) într-un spital din Cluj, în urma unui infarct. Taragotistul avea 80 de ani.
Dumitru Fărcaş a murit într-un spital din Cluj, unde era internat în urma unui infarct, potrivit Mediafax. Directorul Casei de Cultură a Studenților Cluj, Flavius Milășan, a declara că detaliile privind înmormântarea lui Dumitru Fărcaș vor fi comunicate de familie. În luna mai, Dumitru Fărcaş a împlinit vârsta de 80 de ani, ocazie cu care preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler.
Dumitru Fărcaș și-a început cariera profesională în 1960, atunci când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare. În anul 1962, el a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de cultură a studenților din Cluj-Napoca, alături de care a obținut numeroase premii naționale și internaționale.
Dumitru Fărcaș făcea parte dintr-o familie cu tradiție muzicală; bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier. Dumitru se familiarizează cu instrumentul și se înscrie la liceul de muzică în 1956. Din 1962 până în 1967 urmează cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Interpretare, la clasa de oboi.
Dumitru Fărcaș i-a ascultat în înregistrări difuzate la radio pe taragotiștii Luță Ioviță, Ion Murgu Bănățeanu, Iosif Milu etc. După absolvirea academiei clujene, învață autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului, potrivit wikipedia.rog.
În vara anului 2014, Dumitru Fărcaş a rămas fără taragot, după ce acesta i-a fost furat dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, astfel că artistul nu a mai putut cânta la spectacolul aniversar al lui Gheorghe Zamfir.
„Taragotul şi un acordeon au fost furate dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, care fusese lăsat neasigurat. Bunurile furate valorează aproximativ 7.000 de euro”, au spus atunci surse din Poliţia Capitalei. Dumitru Fărcaş şi alţi artişti sosiseră la Ateneu pentru a participa la spectacolul aniversar „Zamfir – 50 de ani pe scenă”. Hoţii au acţionat după ce aceştia au coborât din microbuz. Cel mai probabil, ei ar fi găsit o uşă a microbuzului deschisă.