Partidele de astăzi din grupa a VIII-a preliminară a Campionatului European de fotbal din 2019 din Italia, din care face parte şi România, nu vor fi singurele care se vor disputa astăzi pe bătrânul continent. Într-un meci încheiat în urmă cu puţin timp, Rusia a învins la limită în deplasare cu 2-1 reprezentativa Armeniei.
În urma victoriei obţinute, reprezentativa de tineret a Rusiei a devenit noul lider al grupei a VII-a preliminară a Campionatului European, cu 10 puncte.
Capul de afiş al zilei îl constitue jocul dintre Ucraina şi Anglia, meci care va începe la ora 18:00 şi care este deschis oricărui rezultat.
De asemenea, un duel interesant va avea loc în Austria unde gazdele vor primi vizita Serbiei într-un meci care va avea loc de la ora 19:30.
La turneul final al Campionatului European under 21 din Italia şi San Marino se califică direct câştigătoarele celor nouă grupe, în timp ce patru ocupante ale locurilor secunde cu cel mai bun punctaj vor disputa un play-off.
Echipele care se vor impune în meciurile de baraj merg, de asemenea, la Campionatul European.
Turneul final va fi găzduit de Italia, echipă calificată direct.
Iată programul meciurilor din preliminariile Campionatului European under 21
Armenia- Rusia 1-2
Malta- Turcia (ora 16:00)
Georgia- Finlanda (ora 18:00)
Ucraina- Anglia (ora 18:00)
Ungaria- Suedia (ora 18:00)
Insulele Feroe- Polonia (ora 18:45)
Albania- Irlanda de Nord (ora 19:00)
România- Portugalia (ora 19:00)
Austria- Serbia (ora 19:30)
Olanda- Andorra (ora 19:30)
Ţara Galilor- Bosnia & Herzegovina (ora 20:00)
Scoţia-Letonia (ora 21:30)
Cristi P.