Dueluri tari în 16-imile Europa League!

De: Cancan
Publicat: 12/12/2017 | 07:00

Cele două formaţii se vor înfrunta în premieră în cupele europene.

Lazio Roma este una din echipele în formă din Serie A, cu şanse mari de a evolua în sezonul viitor în Liga Campionilor. Lazio ocupă locul 5 în Serie A după 16 etape, cu 32 de puncte, dar având două meciuri mai puţin. În august, Lazio a câştigat Supercupa Italiei după ce a dispus cu 3-2 de Juventus Torino, pe Stadionul Olimpic din Roma. Lazio şi-a luat revanşa după ce pierduse în faţa „Bătrânei Doamne” în finala Cupei Italiei (0-2).

Club de tradiţie, înfiinţat în 1900, Lazio a câştigat de două ori Serie A (1974 şi 2000) şi de şase ori Cupa Italiei (1958, 1998, 2000, 2004, 2009, 2013). Pe plan internaţional, echipa a câştigat Cupa Cupelor şi Supercupa Europei în 1989 şi a jucat finala Cupei UEFA în 1998.

În acest sezon din Liga Europa a terminat pe primul loc într-o grupă din care au mai făcut parte Nice, Zulte Waregem şi Vitesse Arnhem.

Pregătită de Simone Inzaghi, unul dintre cei mai promiţători antrenori din noul val (41 de ani), Lazio contează pe jucători ca Sergej Milinkovic-Savic, Ciro Immobile, Senad Lulic, Lucas Leiva, Marco Parolo, Stefan de Vrij sau Jordan Lukaku. Printre cei mai mari jucători din istoria clubului au fost Roberto Mancini, Pavel Nedved, Giorgio Chinaglia, Diego Simeone, Marcelo Salas sau Alen Boksic.

FCSB s-a clasat pe locul al doilea în Grupa G a competiţiei, după Viktoria Plzeň, cu 10 puncte, în timp ce Lazio a câştigat Grupa K, având 13 puncte.

                      

Iată programul 16-imilor Ligii Europa

Borussia Dortmund – Atalanta Bergamo

OGC Nice – Lokomotiv Moscova

FC Copenhaga – Atletico Madrid

Spartak Moscova – Athletic Bilbao

AEK Atena – Dinamo Kiev

Celtic Glasgow – Zenit Sankt Petersbug

Napoli – RB Leipzig

Steaua Roşie Belgrad – ŢSKA Moscova

Olympique Lyon – Villarreal

Real Sociedad – FC Salzburg

Partizan Belgrad – Viktoria Plzen

FCSB – Lazio Roma

Ludogoreţ – AC Milan

Astana – Sporting Lisabona

Ostersund – Arsenal Londra

Olympique Marseille – Sporting Braga

 

Cristi P.