De șase ani, dublul campion mondial Vlăduț Oprică salvează vieți, ca salvamar, pe litoralul Mării Negre. Tânărul este „pasionat” de adrenalină și a obținut, în cariera sa, rezultate sportive de excepție.
În 2014, pe când avea 19 ani, Vlăduț a decis să își petreacă vara pe litoralul Mării Negre, ca salvamar pe plaja din Neptun. Șase ani mai târziu, tânărul își petrece în același mod vara, doar că acum lucrează în Jupiter. (VEZI AICI: OPERAȚIUNE DRAMATICĂ LA MAMAIA! COPIL DE 12 ANI, DISPĂRUT ÎN MARE)
Sezonul acesta a fost unul lipsit de evenimente grave, spre deosebire de cele anterioare, când existau zile în care salvamarii interveneau de mai multe ori pentru salvarea persoanelor, ne-a povestit Vlăduț. El consideră că turiștii au început să conștientizeze, în număr din ce în ce mai mare, riscurile la care se expun și să respecte regulile.
Până acum, nicio persoană nu a pierit în valuri în această vară, deși numărul turiștilor a fost similar cu cel din 2019.
Salvamarul ne-a povestit, în exclusivitate, o întâmplare care l-a frapat, dar care s-a încheiat cu bine. În urmă cu câțiva ani, după ce a intervenit ferm și a scos la mal un bărbat care era să se înece, Vlad a fost amenințat. Cel salvat, aflat în stare de ebrietate, a vrut să îl ia la bătaie, revoltat că salvamarul „a îndrăznit” să îl scoată din mare pentru că era în pericol.
Pentru că este sportiv de performanță, tânărul a preferat să aplaneze conflictul și să cheme Jandarmeria, care l-a reținut pe individ.
Vlăduț a iubit sportul de mic, după cum ne-a povestit: „Fac sport din copilărie. Iubesc adrenalina, m-am dat cu parapanta, am făcut bungee-jumping și, desigur, MMA și karate”.
La 10 ani, bucureșteanul a început să practice karate, iar rezultatele au apărut destul de repede și evoluția sa a fost una spectaculoasă.
În 2018, în Kazakhstan, Oprică a reușit să obțină titlul de campion mondial la Ashihara, iar anul trecut a mai câștigat un titlu de campion mondial, la Brave Combat.
Și anul acesta, Vlăduț urma să fie prezent la două prestigioase competiții internaționale, însă pandemia de coronavirus a dus la anularea evenimentelor. Deși nici antrenamentele nu se mai țin ca înainte, tânărul a continuat să se pregătească. Chiar dacă și-a petrecut vara ca salvamar, Oprică a făcut două antrenamente individuale zilnic, unul dimineața și celălalt seara.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.