Drumurile distruse de inundatii nu au fost refacute nici acum
BILANT. Pentru ca lucrarile merg cu incetinitorul, cele mai multe dintre drumurile nationale sunt impracticabile, in timp ce pe altele se circula cu dificultate Chin. Soferii circula pe poduri improvizate, rute ocolitoare sau pe o singura banda ADRIANA POPESCU Aproximativ 500 de obiective din infrastructura rutiera, care au avut de suferit in urma inundatiilor din 2005, dau si acum batai de cap soferilor, care trebuie sa gaseasca rute alternative, sa circule pe una sau doua benzi sau sa tina seama de diferitele semnalizari sau de restrictiile de tonaj. Daca in urma cu doi ani totalul acestora se ridica la aproape 900, autoritatile nu au reusit pana in prezent decat refacerea a aproximativ 200 de obiective. Reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri din Romania (ANADR) se arata, insa, optimisti, afirmand ca atat cele 469 de lucrari in curs, cat si restul, care vor incepe in toamna, vor fi gata in 2008. Acestia justifica intarzierile lucrarilor prin timpului necesitat de „studiile de fezabilitate” si lipsa fondurilor. Potrivit directorului adjunct al CNADR, Cristian Duica, alunecarile de teren neremediate nici pana in momentul de fata au dus la intreruperea circulatiei pe trei portiuni de drumuri, si anume: DN73C, la kilometrul 60A350 -60A400 (in localitatea Piatra – Arges), DN 73 C (in localitatea Tigveni – Arges) si in localitatea Vulturesti, la kilometrul 26A970 -27A000. Ca rute ocolitoare, CNADR propune DN73, din Campulung spre Pitesti si apoi din Ramnicu Valcea spre Pitesti, pe DN7. De asemenea, pe alte 19 portiuni se circula doar pe o banda (sau pe jumatate de drum), pe poduri improvizate, iar pe unele artere masinile de trafic greu au restrictii. Printre acestea se situeaza si portiuni din DN1 Predeal – Brasov, unde circulatia este dirijata pe Calea 1 (Bucuresti-Pitesti), in ambele sensuri, din cauza unor lucrari de consolidare; DN15, intre localitatile Poiana Largului-Chirteni, unde sunt restrictii de tonaj din cauza alunecarilor de teren care au dus la ingustarea partii carosabile, DN17 Vama, unde circulatia se face pe un pod provizoriu, iar vehiculele mai mari de 8,5 tone au restrictii, DN72 A unde se circula doar pe jumatate de drum si lista ar putea continua.