Dramele primelor perechi condamnate la duelul „Dansez pentru tine”! Ruby si Sorin Brotnei lupta pana la epuizare!

Alexandra Popovici si Sorin Brotnei au muncit toata saptamana pentru duelul din aceasta seara. Cei doi lupta pentru visul sucevencei care si-a regasit tatal dupa aproape 10 ani, nu oriunde, ci intr-o sala de dans, pasiunea care i-a adus din nou aproape unul de celelalt. Alexandra a stat de vorba cu reporterii cancan.ro, inaintea confruntarii de diseara.

Cum te-ai descurcat singură, cum a fost viaţa ta până l-ai reîntâlnit pe tatăl tău?

Până l-am reîntâlnit pe tata, viaţa mea a fost grea şi tristă. Din lipsa banilor, eram nevoită să merg cu ziua la muncă prin sat, să îmi pot cumpăra haine. Mergeam la strâns cartofi, la prăşit, la ce se mai ivea. Am simţit foarte mult lipsa părinţilor în tot ceea ce făceam, aveam nevoie de ei. Toţi copiii mă ocoleau, pentru că îmi spuneau ca sunt copil din flori şi mă simţeam ultimul om de pe planetă. Din lipsa banilor stăteam mai tot timpul în casă şi nu prea voiam să interacţionez cu alţi copii. De aceea nici acum nu am prea mulţi prieteni.

Cum este acum relaţia ta cu tatăl tău?

Relaţia mea cu tata este foarte specială. Avem în sânge aceeaşi pasiune pentru cântecul şi jocul populare. Ea ne-a unit şi ne va ţine împreună mereu. Lângă el mă simt completă. Din cauza faptului că nu am fost unul lângă celălalt mulţi ani, acum încercăm să recuperăm timpul pierdut, de aceea ne iubim şi mai mult.

De cât timp dansezi în ansamblul coordonat de tatăl tău?

De la vârsta de 9 ani.

Care a fost viata mamei tale?

Viaţa mamei mele a fost foarte grea. De când m-a născut pe mine a suferit insulte din toate părţile, dar ea nu avea nicio vină că s-a îndrăgostit. Apoi s-a căsătorit, împinsă de la spate, şi aşa a început calvarul: bătăi din partea soţului, de pe urma cărora are probleme de sănătate şi acum.

Care este cel mai mare vis al tău, după acela de a-ţi ajuta tatăl?

Visul meu de când eram mică este acela de a fi coregraf de dans popular. Bineînţeles că înainte de a-mi realiza visul vreau să îl fac fericit pe tatăl meu şi îmi mai doresc să putem avea un cămin al nostru, pentru că, momentan, nu stăm toţi în aceeaşi casă, din lipsă de spaţiu. Surorile mele stau la bunica, iar noi, într-un apartament al unchiului meu, fratele tatălui, care a decedat de curând. Noi trebuie să părăsim apartamentul înainte de sărbători din cauză că moştenitorii şi-au cerut drepturile.

Cea de-a doua pereche care va lupta in aceasta seara din rasputeri sa ramana in competitie este formata din Alexandru Ciobanu si Ruby! Acestia lupta pentru a-l ajuta pe un tanar de 18 ani sa poata merge din nou.

Este vorba despre prietenul cel mai bun a lui Alexandru, care a suferit un accdient foarte grav in timpul unui antrenament de break dance.

Alexandru spune ca este mai determinat ca niciodata sa faca totul pentru a-si ajuta prietenul!

Accidentul lui Andrei nu te-a făcut vreodată să te gândeşti să renunţi la dans?

Accidentul lui Andrei nu m-a făcut să renunţ la dans, ci doar m-a făcut mai precaut cu anumite mişcări cum ar fi salturile. În schimb, mă întristează foarte mult situaţia lui actuală şi încerc prin dans să îl ajut căt pot de mult să se recupereze. Nu pot spune că dansul este de vină pentru ceea ce a păţit Andrei, dar nici Andrei nu e de vină… nu aş putea spune de ce s-a întâmplat aşa, dar cea mai importantă în momentul de faţă este recuperarea lui, pentru că, în această situaţie, primii doi ani sunt cei mai importanţi.

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai alături de Andrei?

Nu aş putea spune că am doar o amintire frumoasă alături de Andrei, toate amintirile pe care le am legate de el sunt frumoase şi nu pot alege una care să se evidenţieze, în defavoarea celorlalte. Cele din copilărie sunt cele mai frumoase, mai ales din vremea când făceam campionate de fotbal, furam zarzăre şi nu intram în casă decât seara târziu.

Cum ti-ar plăcea să te găsească viitorul… peste 10 ani?

Mi-ar plăcea ca în viitor să fiu sănătos şi fericit alături de cei dragi, printre care şi Andrei. Şi îmi doresc ca el să fie fericit şi sănătos şi să se poată îngriji singur, dar şi să se poată întreţine singur, şi, cel mai important, să meargă din nou. Oricum, el este un băiat ambiţios şi eu o să îi fiu alături şi o să îl sprijin cât pot de mult. Peste 10 ani eu mă văd sănătos şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o să se facă bine şi Andrei. Îmi doresc să aibă o viaţă normală, o casă şi o familie ale lui şi copii, pentru că îi iubeşte foarte mult.

(M.A.)