Drama unui fost jucator cu peste o suta de meciuri din Liga 1! Are nevoie de ajutorul nostru: “Face cate trei crize pe zi!”
O boala crunta l-a deposedat pe un junior de visul de a deveni fotbalist. La 7 ani, o criza l-a aruncat in cuva calustrofobica a unui tomograf, iar diagnosticul a fost crunt. I-a fost descoperit un tumoare cervicala, iar de aici, pentru Denis Enache a inceput un alt meci, unul arbitrat de siluetele albe ale medicilor neurologi.
Insa micutul fotbalist nu joaca singur in lupta sa pentru supravietuire. Alaturi de el sunt parintii si sute de prieteni, cei care au donat si s-au implicat pentru ca juniorul sa poata suta din nou in mingea lasata, intr-o zi banala, langa tomograful de unde a inceput meciul vietii lui.
Iar echipa lui Denis nu sunt putini coechipieri si, chiar daca pe multi nu-i cunoaste, fiecare a contribuit cu o pasa. Intr-o zi, cu totii se vor bucura de victoria lui, cea care in acest moment poate fi obtinuta intr-un spital din strainatate. “Oamenii din jurul nostru ne dau o energie extraordinara si speranta. Sunt atat de multi, incat ne-ar trebui doua pagini de ziar sa-i enumaram. Ei ne dau speranta!”, a spus Costel Enache, tatal lui Denis, fost jucator cu peste 100 de meciuri in Liga 1 si antrenor la CSMS Iasi si Ceahlaul Piatra -Neamt, cel de la care pustiul a mostenit dragostea pentru fotbal.
Face cate trei crize pe zi
Partintii juniorului au incercat sa evite cat mai mult interventia chirurgicala, mai ales ca medicii le-au vorbit se despre riscuri. “Am plecat de la un raspuns primit de la Clinica din Viena. Era vorba de undeva la 130.000 de euro. Existau insa si riscuri. Noi am tergiversat si am zis ca, poate, in timp, se gaseste o alta solutie. E greu sa iti asumi anumite riscuri, mai ales cand e vorba de asa ceva. Acum suntem in discutii cu alte doua clinici, cu metode un pic mai noi de a opera. E vorba de o clinica din Marseille si o alta din Germania. Am trimis RMN-uri si asteptam raspunsul cu evaluarea lui. Tumoarea provoaca niste crize care, din pacate, s-au inmultit, au ajuns la cate trei pe zi. Asta ne-a facut sa luam decizia in legatura cu interventia . Avem incredere ca o sa fie bine. Neurologii i-au interzis orice sport. Denis e destul de puternic, nu ne spune niciodata ca are o problema. Pot spune ca el e mai puternic decat noi”, a dezvaluit antrenorul pentru CANCAN.ro.
CITESTE SI:
S-a implicat si AFAN
Denis a fost ajutat de foarte multa lume, s-au organizat concerte caritabile, ultimul chiar pe 3 mai la Piatra- Neamt, multe organizatii s-au implicat, printre care si Asociatia Fotbalistilor Amatori si Nonamatori din Romania. “M-au sunat si cei de la AFAN, domnul Hulubei si Marius Croitoru (n.r. fotbalist la FC Botosani). Ma simt asa de dator fata de toti cei care s-au implicat! Nu stiu cum o sa fac sa intorc serviciul asta, macar uman. A fost o lectie pentru mine, am invatat sa cred mai mult in oameni. Poate inainte nu eram asa, am fost mai negativist. Am inteles ca lucrurile se pot face cu oameni. Exista un simt civic extraordinar”, a incheiat Costel Enache.
Cine doreste sa-l ajute pe Denis o poate face in urmatoarele conturi:
Titular cont : Enache Denis Constantin
Cont LEI : RO79RNCB0679144622770001
Cont EUR: RO52RNCB0679144622770002
cod swift/BIC : RNCBROBU
Deschis la B.C.R
Persoana contact: Crina Enache
Ion Margarit