Drama prin care a trecut Neti Sandu: ”Este inimaginabil câtă suferință am putut suporta”

Publicat: 11/11/2019 | 16:57

Toată lumea o știe pe Neti Sandu, dar puțini sunt cei care știu drama prin care a trecut celebra horoscopistă.

Neti Sandu apare pe ”sticlă” de mai bine de 20 de ani, oferind telespectatorilor horoscopul și predicțiile astrologice. În ciuda aparenţelor, însă, celebra horoscopistă a fost supusă unor încercări foarte grele ale destinului, inclusiv despărţirea de marea sa iubire, în 1995, chiar înainte să debuteze în televiziune. (CITEȘTE ȘI: ARE SAU NU PERUCĂ?! PRIMELE IMAGINI DE PAPARAZZI CU NETI SANDU. MISTERUL A FOST ELUCIDAT: CUM ARATĂ ÎN REALITATE PĂRUL HOROSCOPISTEI DE LA PRO TV)

”Au fost foarte multe momente pe care a fost nevoie să le accept. Întâi, când s-a prăpădit mama, prin 1988. Apoi când a plecat iubitul meu, vreo 7 ani mai târziu, și a durat foarte mult până să pot să retrăiesc, să mă reintegrez. Pur și simplu a plecat. Fără discuții, fără explicații. Iar faptul că nu a avut încheiere a lăsat lucrurile suspendate. După foarte mulți ani a existat încheiere. Este inimaginabil câtă suferință am putut suporta atunci, fiindcă eu nu puteam să îl conving că sunt mai bună. Nu aveam cum. Nu aveam cu cine vorbi… …Prin 1995. Am fost împreună foarte mulți ani, după care a plecat. Când nu mai eram cu iubitul meu aveam iluzia că am rămas cu ai mei. Dar, în realitate, eu tot nu aveam nimic, fiindcă sora mea era cu familia ei, la care contribuiam și eu. Și atât. Era o iluzie”, a mărturisit Neti Sandu pentru life.ro.

Nu și-a mai refăcut niciodată viața sentimentală

Neti Sandu a mărturisit că nu şi-a mai refăcut niciodată viaţa sentimentală şi din cauza faptului că şi-a pierdut, într-un interval relativ scurt, bunicii şi mama. (VEZI ȘI: CUM ARATĂ FAMILIA LUI NETI SANDU: ”CU STRĂNEPOȚELUL ÎN AȘTEPTAREA LUI MOȘ CRĂCIUN”)

„Am zăcut foarte mult, am suferit, am făcut eforturi să mă regenerez și să încerc să accept. Eu și sora mea ne-am născut într-o casă în care erau părinții și bunicii. Veneau foarte mulți prieteni, casa era plină și după aia au murit toți. De aceea, nu pot să-mi iau cățel sau pisică la gândul că sigur vor muri, nu mai vreau să știu că va muri cineva și nu vreau să mă mai expun la o suferință.

Pot să trăiesc cu mine și pentru alții, dar nu mai sunt capabilă să construiesc relații. Am trăit, am experimentat, e frumos, dar nu mai am putere. E o alegere. Nu, nu mi-am refăcut viața, poate și pentru că am trăit foarte aproape de sora mea cu nepoatele și tot timpul am fost ca o anexa asimilată a familiei”, s-a confesat Neti Sandu.