Sandra Mutu este o femeie frumoasă, are un copil pe care îl iubește până la cer și înapoi, dar și un soț frumos, sexy și celebru. Astfel, ai putea crede că frumoasa brunetă are o viață ca în povești, însă lucrurile sunt diferite, dincolo de zâmbete și fericire.
În anul 2017, Sandra a născut primul ei copil, iar acum trăiește o viață la care multe tinere nici măcar nu visează, însă trecutul Sandrei este marcat de o poveste extrem de tristă.
Tatăl său, Miodrag Bachici a fost închis vreme îndelungată. Socrul lui Adrian Mutu a fost condamnat în 2002, în lipsă, pentru trafic de droguri de mare risc. În 2013 a fost încarcerat, după ce a reușit să se ascundă timp de mai bine de 10 ani.
La vremea respectivă, după o amplă operațiune a ofițerilor de la Antidrog, au fost capturate peste două kilograme de cocaină. Miodrag, zis Mile Sârbul, în locuința căruia s-a făcut tranzacția, a reușit să fugă cu puțin timp înainte de intervenția polițiștilor.
A fost dat în urmărire internațională și condamnat la 12 ani de închisoare. Abia după 11 ani de căutări, socrul lui Adi Mutu a fost arestat și încarcerat la Penitenciarul Arad.
După ce a ispășit șapte din cei 12 ani din pedeapsa cu închisoarea, Miodrag Bachici le-a cerut magistraților de la Judecătoria Timișoara să fie eliberat condiționat. Iar, într-un final, tatăl deținătoarei titlului de Miss România a avut câștig de cauză.
Sursă foto: Instagram