Drama neștiută a lui Tily Niculae. Actrița a povestit totul cu ochii în lacrimi: „Mai pierdusem trei copilași”

Publicat: 26/04/2023 | 23:05
Tily Niculae a izbucnit în lacrimi, la TV/ Foto: Captură Video

Tily Niculae a devenit o actriță cunoscută pe vremea când era adolescentă. A fost îndrăgită de multă lume datorită aparițiilor ei pe micile ecrane, în serialul „La Bloc”. Cu timpul, vedeta a ales să pună cariera pe locul doi și să se focuseze pe familia ei. 

Tily Niculae s-a retras din lumina reflectoarelor de ani buni și a pus familia pe primul loc. Actrița era îndrăgită de multă lume, datorită serialului „La Bloc”. S-a căsătorit în 2011, iar de atunci aparițiile ei au fost tot mai rare. Vedeta și-a dorit enorm să devină mamă, iar visul i s-a împlinit. De atunci, a decis că este mai bine să stea retrasă și să fie discretă în ceea ce privește viața ei personală.

CITEȘTE ȘI: VĂ MAI AMINTIȚI DE TILY NICULAE, FOSTA ACTRIȚĂ DIN „LA BLOC”? CUM ARATĂ ACUM, LA 37 DE ANI

De curând, Tily Niculae a fost prezentă într-o emisiune TV, unde a făcut dezvăluiri cutremurătoare din trecutul ei. Actrița și-a pus sufletul pe tavă și a izbucnit în lacrimi, în timp ce vorbea despre lucrurile dureroase de care s-a lovit, după ce s-a retras din showbiz. Vedeta de televiziune a fost extrem de fericită atunci când a venit pe lume Sofia, primul ei copil.

CITEȘTE ȘI: TILY NICULAE, DEZVĂLUIRI DESPRE PERIOADA ÎN CARE A JUCAT ÎN SERIALUL „LA BLOC”. CU CE AMINTIRI NEPLĂCUTE A RĂMAS ACTRIŢA

Doar că, și-a mai dorit să devină mamă. Între prima fetiță și următorul copil, actrița a întâmpinat multe probleme. A făcut mărturisiri tulburătoare despre clipele în care își pierduse speranța că o să fie mamă pentru a doua oară.

„Copiii nu sunt ai mei, sunt ai lui Dumnezeu, dar îmi doresc tare mult să nu îi pierd… Și în seara aia s-a întâmplat să pierd sarcina. Noi mai pierdusem trei copilași până la Radu și fusese o durere imensă. Prima dată când am rămas însărcinată după Sofia, ăsta a fost gândul pentru care nu o să mă iert niciodată, în momentul în care am rămas gravidă, m-am dus și i-am spus lui Dragoș: ”Și ce ne facem?”. Se punea problema dacă evoluează, dacă o ținem sau nu?”, a povestit Tily Niculae, în emisiunea prezentată de Cristina Șișcanu.

Vedeta a dat cărțile pe față și a recunoscut că dacă se va pune vreodată problema divorțului între ea și soțul ei, atunci va fi doar din cauza faptului că nu mai există iubire. „I-am spus și soțului meu că noi nu ne aparținem. Dacă vreodată ne vom separa, va fi pentru nu-l mai iubesc”, a mai spus actrița.