Drama neștiută a lui Mihai Bendeac! Boala cu care juratul iUmor trăiește de ani de zile
Mihai Bendeac a făcut dezvăluirea! Actorul a postat pe Facebook un mesaj emoționant în care explică cum a fost nevoit să trăiască de ani de zile cu depresia.
„NU sunt ateu! Din contra… Am studiat cât am putut fizica cuantică. Depresia cu care trăiesc de o viaţă m-a împins la întrebări şi căutări. Aceste căutări m-au dus, repet, la fizică, istorie, chimie, filosofie, religie. Concluzia mea? Divinitatea există. Punctul incipient. Generatorul infinitului (consider infinitul ca unică şi incontestabilă constantă). Dar consider, totodată, ORICE formă de religie ca fiind o manipulare jegoasă. Şi, în urma reacţiilor de după ultimul episod „Băieţi de oraş”, consider că decizia mea de acum 15 ani de a renunţa la religia ortodoxă în care am fost botezat, a fost o decizie bună. Mi-e milă de credincioşii ortodocşi. Părerea lor despre Dumnezeu este jignitoare. O divinitate cretină, absurdă, veşnic îmbufnată, oricând gata să pedepsească, să dea boli cui râde de ea, să blesteme generaţii întregi pentru o „greşeală” a cuiva… Aşa dobitoc?! Dacă asta ar fi divinitatea, mă piş pe ea. Sunt mai bun. Şi i-aş transmite că vreau neapărat în Iad. Dar… „Divinitatea”, „Creatorul”, „Punctul incipient”, „Karma Lord”-ul meu ar fi râs cu lacrimi la acest episod. Mi-e milă de voi. Şi de teama voastră imaginară vizavi de un Dumnezeu care, în vechiul testament, pune o haită de lupi să ucidă nişte copii..
Eu cred în lucruri simple, nu în religii. Cred în bunătate, în milă faţă de orice fiinţă, în dreptate. Asta e religia mea. Nu mai caut răspunsul. L-am aflat acum câteva luni. Acum, am un singur gând ce mă ajută să lupt cu boala asta sinistră numită depresie: să aduc bucurie. Prin profesia mea. Visez artă de când mă ştiu. Şi mi-am sacrificat totul pentru ea: viaţă, familie, sănătate. Fă ce iubeşti până te omoară. Altminteri, mori acum. Noapte bună, copii!” a scris Mihai Bendeac pe Facebook.