Drama neștiută a câștigătoarei X Factor, Olga Verbițchi: „Am depresie și anxietate severă. Am fost violată de patru ori!”
Olga Verbițchi a fost eliminată de la „Bravo, ai stil! Celebrities”, pentru că nu s-a prezentat la filmările emisiunii. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, câștigătoarea „X Factor” a scos la iveală motivul pentru care a ratat participarea în prima gală a show-ului de la Kanal D, dar și drama pe care a trăit-o în urmă cu puțin timp.
Olga Verbițchi se număra printre participantele din noul sezon al emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities”, dar a luat parte la numai trei ediții. Ulterior, fără explicații suplimentare, contractul său s-a încheiat, din cauza unor probleme în viața personală. În vârstă de doar 20 de ani, Olga Verbițchi ar fi fost implicată într-o relație toxică.
„Efectiv nu am putut să mă trezesc ca să merg la filmări”
Partenerul său ar fi agresat-o cu o noapte înainte de filmarea primei gale, aflându-se sub influența substanțelor interzise. Olga Verbițchi ne-a mărturisit că i-a fost greu să își revină din șoc și, din acest motiv, a întârziat jumătate de zi la filmările emisiunii de la Kanal D.
„Din cauza relației toxice în care eram la momentul respectiv, s-au întâmplat niște lucruri care m-au epuizat emoțional și am avut un șoc emoțional. Efectiv nu am putut să mă trezesc ca să merg la filmări. Am întârziat mult, sincer, am întârziat cinci ore. Am venit fix la timp ca să intru în platou și nu m-au mai lăsat. Mi-au spus că sunt descalificată, mi-au întins trei foi ca să le semnez, pentru cele trei zile în care am apărut în emisiune. Eu le-am mulțumit pentru experiență și am plecat”, ne-a spus Olga Verbițchi, în exclusivitate.
(CITEȘTE ȘI: OLGA VERBIȚCHI NU VA MAI APĂREA LA „BRAVO, AI STIL! CELEBRITIES”. MOTIVUL PENTRU CARE TÂNĂRA A FOST DESCALIFICATĂ)
Drama neștiută a solistei Olga Verbițchi: „Încă mă doare”
Mai mult decât atât, tânăra a mărturisit că iubitul ei era dependent de substanțe interzise și recunoaște că, dacă ar putea să dea timpul înapoi, nu ar mai accepta să fie împreună cu el. A început să meargă la psiholog și urmează un tratament pentru depresie și anxietate severă, două afecțiuni pe care le-ar fi dobândit în urma unor experiențe traumatizante trăite în copilărie.
„Dacă ar fi să dau timpul înapoi, l-aș da în ziua în care eu și fostul meu prieten ne-am cunoscut și nu aș mai începe relația cu această persoană. Din prima zi eu am avut semnale de alarmă, mai ales când am văzut ce vicii are. Știam că o să fie complicat și că o să se ajungă într-un moment în care el ar putea să îmi strice mie ceva în viață.
Am decis să țin cont de inimă, nu de rațiune și am făcut cea mai proastă greșeală din viața mea. Dar nu regret că am fost în relația asta, pentru că m-a învățat multe chestii și am văzut și partea cealaltă a vieții. Am 20 de ani, e vârsta la care începi să ai experiențe în relații. M-a afectat foarte mult și încă mă afectează și încă mă doare…”, a povestit Olga.
„Sunt multe lucruri pe care oamenii nu le știu despre mine”
„Eu l-am cunoscut pe el când eram foarte jos, iar el mi-a dat impresia aia de… siguranță. Eu am mers pe miza asta, fără să mă gândesc la consecințe sau la cum este, de fapt, realitatea. Mă simțeam singură și mie îmi e frică de singurătate. Am depresie și anxietate severă, dar nu doar din cauza lui. Le am de mult timp, am multe traume. De mic copil, sunt multe lucruri pe care oamenii nu le știu despre mine.
Eu am trecut prin foarte multe, mai ales în ultimii doi ani. Am pierdut oameni, am îngropat oameni… Bunicul meu, în primul rând, atunci am avut cel mai mare episod de depresie, plus traume din copilărie. Am fost violată de patru ori. Sunt multe lucruri prin care am trecut și au fost foarte grele. Dacă nu era fostul meu prieten, eu nu aș fi aflat diagnosticul pe care îl am și nici nu aș fi început să mă tratez”, a mai precizat Olga Verbițchi, în legătura cu drama trăită.
Olga Verbițchi: „Acum mi-am învățat lecția”
Mai mult decât atât, familia tânărului este conștientă de problemele pe care acesta le are, cea mai gravă dintre ele fiind dependența de stupefiante. Olga Verbițchi a fost luni bune în relația din care a ieșit „șifonată” și la propriu și la figurat. În ultima noapte petrecută împreună, cântăreața s-a dus să aibă grijă de fostul său iubit care, la momentul respectiv, ar fi fost drogat. A bruscat-o și a împins-o, motiv pentru care Olga Verbițchi a luat decizia de a se despărți de el în ziua următoare, prin mesaje.
„Ideea a fost așa: eu am fost cea care a decis să se despartă, prin mesaje, când am ajuns acasă, unde eram în siguranță. El a înțeles, și-a cerut scuze pentru faptul că mi-a stricat șansa. Peste nici jumătate de oră, am aflat de la prieteni comuni că a spus că l-aș fi înșelat, că aș fi c***a din ecuație, ceea ce iarăși nu mi-a plăcut.
Nu mi s-a părut corect. Eu am fost bună și sinceră, am fost acolo pentru el în toate momentele în care era pe jos și era vai de el, că nu am cum să zic altfel. A dat cu piciorul la tot ce am făcut pentru el. Încă țin legătura cu familia lui, are o soră geamănă, un frate mai mare. Toți, și mama lui, sunt foarte drăguți cu mine și sunt bucuroși că am ieșit din relația asta. Chiar ei îmi spuneau că el nu are ce căuta lângă mine. El e de vârsta mea, e un copil. Practic, eram cu un copil pe care îl creșteam. Acum mi-am învățat lecția”, a continuat solista.
Olga Verbițchi regretă eliminarea de la „Bravo, ai stil! Celebrities”
Cu toate acestea, din cauza problemelor din viața personală, Olga Verbițchi a fost eliminată de la „Bravo, ai stil! Celebrities” și regretă că s-a ajuns la acest lucru. Vedeta era entuziasmată de noul proiect și era pregătită să se dezvolte din mai multe puncte de vedere.
„Îți zic sincer, eram pe scaun în prima emisie, la primul episod. Se vorbea acolo, trebuia să intre fiecare concurentă pe scenă, pe rând. Aveam momente în care stăteam pe scăunelul ăla și mă gândeam «frate, ce caut eu aici?» Nu mă simțeam în largul meu, era în afara zonei mele de confort.
Mi-a plăcut, îmi plăcea că era așa, mi-a plăcut chiar și că mi-am pus eu astfel de întrebări, pentru că asta mă făcea să înțeleg că sunt deschisă către mai multe experiențe. Chiar m-am distrat și oamenii au fost super-drăguți cu mine la început. Din păcate, situația din viața personală m-a făcut să pierd experiența asta”, a mai precizat Olga, în încheiere.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursa FOTO: Instagram