Drama lui Nelu Ploieşteanu. Ce viaţă a dus lăutarul până să devină celebru. “Plângeau oamenii de mila mea!”

„Până să plec în armată mi-am întreţinut familia, iar când am plecat am luat cu mine doar un aparat de ras. Altceva n-a avut mama să-mi pună. Mă uitam la alţii cum veneau cu geamantanul plin de găini sau fripturi. La 17 ani plângeau oamenii de mila mea, pentru că aveam hainele rupte în cot.

Până să vin la Bucureşti n-am văzut cum arată un covor persan. Aveam preşuri făcute de cineva din sat din resturi de cămăşi, pantaloni sau alte haine. Dacă plecam la o nuntă îl aşteptam pe fratele meu să vină de la şcoală, ca să-i iau tenişii. N-am avut nici posibilitatea să fac mai mult de opt clase. Când mâncam cartofi şi găină era boierie. Baza erau laptele, care costa 2 lei kilogramul, şi brânza. Seara ne făcea mama lapte cu mămăligă. Pâine nu aveam, dar mama făcea lipii în cratiţă de tuci. Încingea cratiţa şi punea coca la copt, apoi o acoperea.

Cadouri n-am primit niciodată. Şi prima dată în viaţa mea când am văzut un brad de Crăciun aveam 14 ani. Nu ştiu de unde făcuseră rost ai mei de un pomişor, iar mama, săraca, a luat nuci, le-a îmbrăcat în poleială şi le-a pus în pom, pe post de globuri. Atunci mi-am jurat că am să fac tot ce-mi va sta în putinţă ca să nu le lipsească niciodată nimic copiilor mei. Până la 35 de ani am fost sărac”, a spus Nelu Ploieşteanu.