Gheorghe Dincă are în spate o dramă teribilă, de care s-a aflat abia acum. Criminalul din Caracal a rămas fără tată când avea vârsta de 42 de ani. Bărbatul s-a sinucis, iar situația l-a marcat teribil pe cel suspectat că a ucis cel puțin două tinere.
„Am făcut școala împreună. Am copilărit aici. Gheorghe Dincă după ce s-a căsătorit s-a mutat la oraș. Venea des pe la părinții săi, avea grijă de ei. Tot ce pot să vă spun este că tatăl său s-a spânzurat”, a spus femeia la Antena 3.
Tatăl lui Gheorghe Dincă s-a sinucis chiar în ziua când nepoata lui, Daniela, împlinea 14 ani. Apropiații susțin că bărbatul s-a spânzurat chiar în urma unor conflicte pe care le-ar fi avut cu fiul său.
Se pare că nemulțumirile plecau de la faptul că tatăl lui Gheorghe Dincă era dependent de alcool.