Dramă în lumea sportului, după ce un fotbalist a fost împușcat din greșeală! Avea numai 20 de ani

Publicat: 12/04/2020 | 16:18

Zi tragică în lumea sportului! Fotbalistul Edwin Espinoza, legitimat la Guayaquil City, în prima ligă din Ecuador a murit după ce a fost împușcat din greșeală! Sportivul avea numai 20 de ani. 

Doliu în lumea fotbalului! Tânărul fotbalist de numai 20 de ani, Edwin Espinoza, legitimat în prima ligă din Ecuador, la echipa Guayaquil City și-a pierdut viața, după ce a fost împușcat din greșeală. Potrivit informațiilor oferite de presa internațională, se pare că sportivul a fost confundat de un grup de asasini și împușcat fără milă.

CITEȘTE ȘI – DOLIU ÎN FOTBAL. UN INTERNAȚIONAL CUNOSCUT A MURIT LA 35 DE ANI ÎNTR-UN ACCIDENT. MAȘINA S-A RĂSTURNAT ȘI A LUAT FOC

Tragedia s-a petrecut în fața casei fotbalistului, iar familia acestuia este devastată de durere. În urma celor întâmplate, directorul sportiv al echipei la care era legitimat Edwin Espinoza a povestit totul despre această tragedie.  „Era un tip corect, educat, de mare perspectivă. Se afla de la 12 ani în club. Din ce ne-au spus polițiștii, asasinii l-au confundat cu altcineva atunci când l-au văzut în fața casei”, a spus Carlos Franco, citat de Marca.