Dramă în fotbalul românesc. John Ene, fost antrenor principal în sezonul trecut în Liga 1, a murit la 52 de ani

Publicat: 22/03/2023 | 11:23
John Ene a murit la 52 de ani

John Ene (52 de ani), fost antrenor în Liga 1 în sezonul trecut la Academica Clinceni, și-a dat ultima suflare miercuri dimineață. Din primele informații, ar fi suferit un infarct în somn. A fost găsit fără suflare de fiul său.

John Ene a început sezonul 2021-2022 al Ligii 1 ca antrenor de portari la Academica Clinceni. Ulterior, a activat ca antrenor principal interimar după ce Ionuț Chirilă a fost dat afară. A stat pe banca ilfovenilor cinci etape. A obținut un singur succes, 1-0 cu Dinamo. În rest a avut înfrângeri pe linie.

(VEZI AICI: DOLIU ÎN FOTBALUL ROMÂNESC. UN JUCĂTOR PROFESIONIST DE FOTBAL S-A STINS DIN VIAȚĂ)

Da, e adevărat, am aflat și eu în urmă cu câteva momente. Sunt consternat! Un băiat tânăr, de mare caracter, a lucrat la noi ani de zile… Înțeleg că ar fi făcut infarct în timp ce dormea, mi-au zis băieții de la club”, a declarat Adrian Budeanu, primarul din Clinceni, potrivit gsp.ro.

John Ene a murit. “Fiul său a auzit alarma de la ceas și nu înțelegea de ce nu o oprește”

John Ene a fost portar la Steaua, unde s-a format ca fotbalist. Apoi a fost legitimat la Ceahlăul și FC Brașov. Și-a încheiat cariera la 37 de ani la Dunărea Giurgiu.

Medicii au spus că a fost un infarct în somn. A fost găsit de fiul său. Noi am aflat în această dimineață. Un coleg de la echipa s-a dus să-l ia pe fiul lui John Ene pentru a merge la școală și așa a aflat ce s-a întâmplat. Dormea singur într-o cameră, din câte știm. Dimineața, fiul său a auzit alarma de la ceas și nu înțelegea de John nu o oprește. A intrat și l-a văzut așa. A venit și soția lui și au sunat la ambulanță, dar medicii nu au mai avut ce să facă. A venit la stadion seara, în jurul orei 20:30. Ne-a salutat, dar a zis că nu coboară, că nu se simte bine. Știu că urma un tratament la inimă”, au povestit apropiații lui John Ene.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult