Drama care l-a marcat pe Marian Mexicanu: „Și acum văd ghearele lăsate pe perete de durere”

Publicat: 24/10/2024 | 11:47
Marian Mexicanu a povestit drama care l-a marcat/ Sursa foto: Captură Youtube

Marian Mexicanu este un artist apreciat, iar viața i-a zâmbit de multe ori. Totuși, cântărețul a avut parte și de momente extrem de grele. Recent, el și-a făcut curaj și a vorbit despre drama care l-a marcat. Mărturisirile sunt extrem de emoționante.

În ultimii ani, Marian Mexicanu și-a găsit liniștea, mai ales că s-a căsătorit cu Ana Maria, marea lui dragoste. Totuși, viața lui nu a fost deloc ușoară. Dincolo de problemele pe plan amoros, cântărețul a trăit o adevărată dramă în familie. Își amintește și acum momentele dureroase prin care a trecut.

Citește și: Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Marian Mexicanu. Numele de familie al celebrului acordeonist e aproape necunoscut pentru fani

Marian Mexicanu a vorbit despre drama care l-a marcat

Marian Mexicanu a povestit unul dintre cele mai grele momente ale vieții sale. Artistul a suferit enorm atunci când mama lui s-a îmbolnăvit de cancer. Ultimele luni înainte să se stingă din viață au fost chinuitoare pentru ea.

Mama lui Marian Mexicanu avea dureri groaznice din cauza bolii, însă era prea slăbită să mai țipe, însă zgâria peretele. Cântărețul a povestit că își amintește și acum urmele lăsate de femeia care i-a dat viață.

„Mama a avut cancer malign, iar acesta mai durează. Ea a avut norocul să aibă acest cancer genital bărbătesc cum se spune. A trăit 14 ani cu el. S-a îmbolnăvit când eu aveam 3-4 ani. A trăit cu această boală grea. Ultimele 6 luni a zăcut în pat și a lăsat urme de durere, că deja ajunsese la morfină, nu aveam posibilitatea să chemăm asistenta acasă, tata învățase de nevoie să îi facă el morfină și acum văd ghearele lăsate de durere perete. Nu mai avea putere nici să zbiere, nici să țipe, decât zgâria peretele. Le vizualizez și acum. Durere este puțin spus. Chin. Pe mine mă goneau de acasă, nu puteam sta.”, a declarat Marian Mexicanu la emisiunea În oglindă.

Marian Mexicanu a avut parte de momente grele și în plan amoros. Timp de 23 de ani, a fost căsătorit cu Paula Lincan și au împreună doi copii. În anul 2014, relația celor doi s-a destrămat și a venit despărțirea, care a fost una cu scandal.

După separare, lucrurile au fost destul de aprinse, iar cei doi copii chiar au rupt legătura cu tatăl. În cele din urmă, pacea s-a așternut, însă Marian Mexicanu a făcut o serie se dezvăluiri dure despre fosta soție.

„Ea a fost o femeie rea, a fost o femeie care nu m-a iubit, în ciuda faptului că nu am vrut să spun lucrurile acestea și m-a aruncat ca pe o măsea stricată(…) Eu am iubit-o și am respectat-o și am crezut că se va schimba. (…) Știți câți ani m-am rugat de ea și aici rog familia Anei și o rog pe Ana să nu se supere că Ana este viața mea, nu se cade ceea ce spune eu acum, dar eu lângă Ana vreau să mor.

Știți câți ani m-am rugat de ea să mă ia în brațe noaptea? Și mi-a spus: ‘Mi-e cald’. Ok, a venit iarna, veneam de unde veneam, îi spuneam să mă ia în brațe că îmi e frig, îmi spune: ‘Lasă-mă că nu-mi arde de tine’. Este Dumnezeu sus și știe că nu mint”.” a mai spus Marian Mexicanu.

Citește și: Mioara Lincan, incendiată de soacră! “A luat sticla de gaz, a aruncat-o pe mine și mi-a dat foc”